La Nord, prin noi înşine – Despre libertate 22.12.2018

Libertatea pentru mine, este totul. Pentru ea au murit înaintaşii noştrii de la Burebista încoace. „Încoace” desemnează şi evenimentele din decembrie 1989, care au adus cu ele, pe vârful valului, eşalonul doi al securităţii şi activiştilor de partid. Să vă aduc aminte că de atunci, până în prezent fsn, psdr, psd, adică urmaşele partidului unic, au câştigat în permanenţă alegerile? Eu cred cu tărie că avem politicienii pe care-i merităm. Şi mai cred că orice schimbare începe cu fiecare dintre noi. Şi încă mai cred că niciun efort nu este în zadar. Mă refer în primul rând la eforturile pe care le facem fiecare în dreptul nostru, în primul rând, pentru a deveni mai buni, mai frumoşi. Şi tot mai cred că nemişcarea, inerţia, lipsa reacţiei şi a solidarităţii înseamnă moarte. Acum 29 de ani îmi fluturau gloanţele pe la urechi (noroc că am un deficit de auz, altfel senzaţia era poate alta) şi, stând trântit la pământ cu carabina calibru 7,65 cu baionetă rabatabilă model 1944 în braţe, visam la o ţară liberă. Se pare că am rămas doar cu visul…Se pare că trăiesc un coşmar unde zilnic întâlnesc zombi…Ce-mi confirmă lucrul acesta, sunt românii care revin în ţară şi au pe figură acea spaimă pe care o mai vezi doar la clienţii studiourilor de cinema de prin mall-urile neocomuniste, după vizionarea unui film de groază. Şi oamenii fug, abia aşteaptă să scape de acest coşmar. Să vă fie somnul lin, dragii mei camarazi căzuţi într-o luptă inegală. Soluţia? Poate: La Nord, prin noi înşine.

La Nord, prin noi înşine – Parentalitatea cea de toate zilele 10.12.2018

Nu este nimic nou sub soare, toţi specialiştii în sănătate mintală raportează influenţa decisivă a stilului parental şi a mediului în care acesta creşte, asupra dezvoltării ulterioare a copilului. Ok. Acum, părinţii vor spune: „Domnilor specialişti, credeţi că noi nu ne iubim copiii? Credeţi că noi nu dorim tot binele din lume celor pentru care am făcut, şi facem sacrificii enorme?” Perfect de acord cu dumneavoastră dragi părinţi (aici mă includ şi pe mine, părinte atât de fată, cât şi de băiat), nimeni nu este perfect. Evident, fiecare dintre noi „ştim” când sugarul nostru, după maniera în care plânge, ce are nevoie. Noi toţi „ştim”, când copilul nostru, adolescent fiind, are nevoie de ceva sau doar de o îmbrăţişare. Eu mă gândesc că sunt suficiente zone unde noi, părinţii nu avem acces. Pentru că nu cunoaştem suficient de bine „limbajul” copilului nostru, bebeluş, adolescent sau tânăr adult. Ei bine, ce-mi doresc eu să fac începând cu primele zile ale anului viitor, este să demarăm un curs pentru părinţi care doresc să înveţe limbajul nonverbal al copilului său, în funcţie de vârsta acestuia, reuşind astfel să venim în întâmpinarea nevoilor acestuia, construind o relaţie mai satisfăcătoare pentru toată lumea. Până atunci, dragi părinţi, merge şi cafeaua tare sau ligheanul cu apă rece. 😀 La timpul potrivit, voi anunţa demararea grupului de suport pentru părinţi. O seară excelentă!

La Nord, prin noi înşine – La mulţi ani România, la mulţi ani români! 01.12.2018

Este o zi atât de frumoasă, o sărbătoare atât de mare, încât nu doresc să mă refer absolut deloc la politicienii ultimilor 30 de ani. Istoria îi va aşeza la locul lor, cel pe care îl merită, pe măsura faptelor lor.
Ca psiholog, ca psihoterapeut, am avut şansa să lucrez cu oameni aflaţi în dificulate, la un anumit moment dat. Astfel, îmi aduc aminte de cazul unui bărbat diagnosticat cu tulburare de anxietate generalizată cu agorafobie…Acum 10 ani, acest bărbat avea vreo 40 de ani. Îmi amintesc cum l-am întrebat ce-ar spune Mihai Viteazu sau Ştefan cel mare despre suferinţa lui…S-a uitat lung la mine, a oftat adânc, şi, preţ de câteva minute liniştea s-a instaurat în încăperea în care avea loc discuţia (vă reamintesc că bărbatul suferea de tulburare de anxietate generalizată, şi, de câteva zile, nu mai avea curajul nici să iasă din propria casă…doar gândul că trebuie să deschidă uşa şi să iasă în curte, îi producea atac de panică, aşadar discuţia avea loc acasă la el). S-a ridicat de la masă, s-a uitat lung la uşa de la intrare, a deschis uşa, a păşit în afară, apoi a tras uşa după el, lăsându-mă singur în încăpere…L-am urmărit cu privirea pe fereastră cum a mers până la poartă unde a stat preţ de câteva minute, s-a uitat înspre stradă, şi într-o parte, şi în alta, apoi a revenit în casă. Pe obraji îi aluneacau două lacrimi. M-a întrebat doar unde mergem. I-am propus să mergem până la mare pe faleză…Şedinţele de expunere gradată care au urmat au avut darul să repună pe drumul normal, firesc, un om…

La Nord, prin noi înşine – Gânduri după Conferinţa Naţională a Colegiului Psihologilor din România 25.11.2018

Pentru că mai mulţi colegi mi-au cerut să diseminez impresiile avute recent, dar mai ales pentru că ei m-au votat să-i reprezint în forumul suprem al breslei, vă voi relata, pe scurt, ce s-a întâmplat acolo. Ei bine, lucrările Convenţiei au început cu o întârziere de aproximativ o oră, datorită colegilor care nu au reuşit să ajungă la timp în sală. Aici, noi, cei din Constanţa, am stat foarte bine, procentul de prezenţă a fost printre cele mai mari de la Convenţie. Ei bine, toate documentele primite de dumneavoastră pe mail în data de 14 noiembrie, au fost supuse la vot, şi au fost acceptate de marea majoritate a celor prezenţi. Doresc să adaug şi faptul că acele documente transmise nouă, au trecut şi pe la avocaţii care ne reprezintă interesele, aceştia aducând îmbunătăţiri din punct de vedere juridic documentelor, fără să le schimbe esenţa. Bineînţeles, lucrurile s-au inflamat când s-a trecut la dezbaterea noului ROFI (regulament de ordine şi funcţionare internă a CPR), legat de acel punct care prevedea examene naţionale. Acest articol nu a trecut la vot. Sesiunea de votare s-a încheiat în jurul orei 14 şi 30, cu o întârziere de aproximativ o oră. A urmat prezentarea draftului de lucru a domnului avocat Fătu, şi dezbaterea legată de nevoia de a schimba, de armoniza legea 213/2004, lege care să ne reprezinte mai bine interesele.
Bun, vorbeam mai sus despre impresii. Impresia generală este una total pozitivă, în ciuda aceloraşi „veşnic nemulţumiţi” care, de această dată, au fost mult mai rezonabili decât la precedenta Convenţie, cea din 15.07.2017…Bineînţeles, unul dintre colegii noştri, a înţeles că democraţia şi liberul arbitru, sunt lucruri de care să se poată debarasa cu uşurinţă, devenind pur şi simplu penibil, în comportament şi atitudine.
Eu sunt de părere că noi oricum dăm examene, atunci când susţinem o licenţă, un master sau o teză de doctorat. Tot noi ne prezentăm în faţa unei comisii de specialitate, atunci când schimbăm treptele profesionale. La o socoteală simplă, susţinem cel puţin cinci examene „naţionale”. Aşadar, mai degrabă, avem nevoie să dăm o notă de maximă responsabilitate şi profesionalism interviurilor de acces în profesie sau de schimbare de treaptă! Avem nevoie să decidem, fiecare dintre noi ce suntem, psihologi clinicieni sau adepţi ai diferitelor terapii alternative, să le sapărăm, şi să decidem că lucrăm doar cu metode, tehnici şi abordări validate ştiinţific. Spre exemplu, mie îmi place să mă spăl cu apă rece pe faţă în fiecare dimineaţă, lucrul acesta îmi aduce beneficii. Mai rămâne ca această metodă să fie şi validată ştiinţific! Nu mă pot prezenta în faţa clientului meu cu o abordare care nu respectă rigurozitatea metodei validate ştiinţific.
Apoi, vorbesc despre reîntâlnirea cu colegii, emoţionantă. Deja ne-am propus să ne întâlnim mai des! 🙂 O oportunitate este şi întâlnirea de pe 17 decembrie, Balul Psihologilor.
Ok, mai sunt suficient de multe de spus pe marginea acestui eveniment dar, ca şi voi toţi, aştept procesul verbal al şedinţei.

La Nord, prin noi înşine – Exerciţiu logopedic

Rod roadele dorului. Dor rudele lor. Rol de rodii. 

La Nord, prin noi înşine – Cazul „Piteşti” 05.11.2018

Zilele acestea a fost mediatizat foarte intens cazul poliţistului de 29 de ani care şi-a ucis copilul de 3 ani şi 7 luni, care, mai apoi, s-a sinucis şi el cu arma din dotare. Pe scurt, cei doi soţi divorţaseră de câteva luni pe cale amiabilă, la notar. Ea, o poliţistă tot de 29 de ani, se îndrăgostise de altcineva, şi avea o relaţie cu acesta. Nu mai insist cu celelalte amănunte, bănuiesc că vă sunt cunoscute. Ce doresc să punctez, sunt aspectele ce ţin de uciderea propriului copil, care, din păcate, nu sunt deloc singulare în astfel de cazuri. Am auzit opinii contradictorii de genul „aia era o curvă, şi merita să plătească pentru ce a făcut”, sau „i-a distrus viaţa, o iubea şi n-a suportat să vadă cum altul îi distruge familia”, ori „nu ştiu, nu mă bag”, mai ales în reacţiile pe care reporterii încercau să le obţină de la public sau aparţinători…
Ce doresc să subliniez, este faptul că, total disfuncţional, atunci când doi oameni se despart, se folosesc de proprii copii pentru a regla lucrurile dintre ei. Unii nu facilitează relaţiile fireşti ale copilului cu celălalt părinte, alţii îi alienează într-o manieră de-a dreptul abjectă, alţii, pur şi simplu, transformă copilul într-o veritabilă armă de atac sau, după caz, de scut…
Din punctul meu de vedere, aceste momente pot fi uşor ţinute sub control dacă legislaţia muncii (nu doar aceasta, legislaţia cu privire la sănătate, la familie, ş.a.m.d.) ar fi adaptată la vremurile pe care le trăim. Personal, am lucrat cu destui militari de carieră care mi-au împărtăşit aceleaşi temeri: frica de a nu fi concediaţi dacă se afla că ei au o problemă, frica de a nu fi stigmatizaţi sau, după caz, neînţeleşi. Aceste probleme ar putea fi corectate dacă organizaţiile militare, şi nu numai, ar înţelege că problema psihică nu reprezintă un stigmat, şi că face parte din natura umană.

La Nord, prin noi înşine – Anorexicul 24.09.2018

Da, este vorba despre un bărbat, la vremea aceea având 25 de ani. A venit la mine pentru că familia era foarte îngrijorată. Mai ales mama. Mama acoperea TOTUL,incusiv discuţia cu mine.El nu avea nimic de spus, pentru că mama şi ceilalţi, decideau pentru el.
– De ce nu mănânci Cecil?
– Am gura plină, d-aia…
– Dar, mai devreme, mi-ai spus că n-ai mâncat nimic, de 24 de ore. Ce să cred?
– O seară frumoasă doamnule psiholog! Hmm, nu te obosi, au încercat şi alţii…Eu vreau doar să mor, aşa, în stilul meu.
– Ok, mori. Ok, nu lăsa nimic în urma ta, nu te obosi…
– Ha, ha, ha, parcă sunteţi vorbiţi, voi ăştia, psihologii…Sunt jmecher, ştiu cum să evit orice, moşule, hai pa…
– Sigur vrei să mori?
– Nu, nu sunt sigur, dar, voi afla. Hai sictir…

15.09.2018

Printre puţinele avantaje reale ale meseriei de psiholog, atunci când eşti bărbat, este faptul că, pe la manifestările ştiinţifice de profil, toaleta bărbaţilor este întotdeauna liberă…

17.07.2018

„Casele care au curte dar n-au grădini, sunt precum oamenii care au un corp, dar n-au şi suflet…”

La Nord, prin noi înşine – Despre parentalitatea românească 14.07.2018

Recent, buna mea prietenă Laura Laura D. Stifter a avut enormul curaj să arunce în agora o temă foarte veche, dar perfect actuală. Pe scurt, autoarea vorbeşte despre relaţia părinţi-copii, şi îşi expune părerile. Pune accent pe „datoria pe care copilul o are pentru că a fost crescut” şi, de aici încep conflictele. Noi toţi suntem copiii părinţilor noştri români. Noi toţi, prin naştere, dobândim pe lângă un ADN, şi caracteristici ale mediului în care am fost crescuţi. Nu intru în amănunte, dacă mediul este unul satisfăcător sau nu, copilul va evolua pozitiv dacă i se acordă atenţie, dacă nu, va regresa. Asta o spune un specialist în sănătate mintală. Bun, să revenim la oile noastre, care spun că odraslele trebuie să pupe poala făcătorului, adică părintelui. Adică, mai pe româneşte „eu te-am făcut, eu te omor”. Dragilor, este vorba despre o gândire profund greşită! Românii adevăraţi nu-şi ucid niciodată copiii, din contră, luptă cu preţul vieţii lor pentru propăşirea acestora! Aşadar, mai degrabă vorbim despre cutume, obiceiuri, tradiţii care nu mai au cum să fie vreodată actuale. Dragi părinţi, îmbunătăţiţi-vă toate aceste aspecte, fiţi atenţi la nevoile concrete ale copiilor voştri şi, toată lumea va fi fericiteă.

15.06.2018

Cineva m-a îndemnat să-mi spun părerea despre aceste vremuri. Eu le voi răspunde că îmi place filosofia, sunt un pasionat. Așa că, răspunsul meu este tăcerea. Cea filosofică. 

10.05.2018

Vă mai amintiți fotografia aia unde Olguța stătea crăcită la masă? Da? Ei bine, numai la măriri salariale vă stă gândul, obsedaților! 

La Nord, prin noi înșine – Secvențe 25.04.2018

– Eu nu mă mai joc! O dau naibii de depresie, și plec în vacanță!

***

– Alo? Cabinetul de psihologie Trică Adrian?
– Nu, sunt chiar eu, Trică Adrian.

***

– Sunteți sigur că nu sunteți în evidența unui medic psihiatru?
– Da, sunt sigur!
– Vă întreb, pentru că semiologia dumneavoastră are legătură mai degrabă cu psihiatria decât cu psihoterapia…
– Poftim? Dacă sunt pe jumătate olog? Nu domle, nu sunt olog, doar se vede! Eu cu capul am probleme!

***

– Alo, domnul psiholog Adrian Trică?
– Da, la telefon.
– Vă rog, aș dori o programare peste o lună.
– Păi, n-ar fi mai bine să reveniți cu câteva zile înainte, nu sunt așa de aglomerat.
– Bine, revin cu câteva zile înainte de o lună.

La Nord, prin noi înșine – ”Pensionarea” psihoterapeuților 15.04.2018

Îmi este destul de greu să abordez acest subiect. În primul rând, mă gândesc la Irvin Yalom, care, la o vârstă foarte venerabilă, profesează (am verificat pe site-ul personal, încă primește clienți), dar, mă gândesc și la alți colegi care au ales să renunțe temporar sau definitiv la această meserie, artă, numiți-o cum doriți. Ei bine, nu sunt puțini colegii de breaslă care au au avut mai mult de 15 ani de profesie, și care s-au retras. Firesc, m-am întrebat ce-i cu treaba asta. Și-atunci, m-am avut drept subiect de studiu primar pe mine. Da, categoric, este o ocupație energofagă, în primul rând. Apoi, este mare (dacă nu imens) consumatoare de resurse psihice și sufletești. Asta o știu sigur. Pentru că vorbesc din experiența mea. Cum altfel să nu fie, dacă un psihoterapeut are de a face cu un pedofil, cu criminali, cu tot ce altceva pe care societatea repugnă sau respinge sau se face că nu există. Pedofili pe care i-am însoțit o perioadă, victime ale lor, victime ale traficului de carne vie…Uitându-mă în urmă da, pot privi cu mândrie însă, lucrurile astea le-am realizat în detrimentul familiei, în dreptul celor pe care îi iubesc și prețuiesc. Cu ce este vinovată soția mea, spre exemplu, că eu sunt concentrat pe un caz specific al meu, că mă trezesc noaptea de trei ori, iar ea este îngrijorată?…Nu cumva energia alocată clienților mei este într-o proporție mai mare decât oamenilor care contează cu adevărat pentru mine? Și dacă dau prea mult clienților mei, nu rămân fără ”baterii” pentru mine și cei dragi mie? În fine, eu sunt specialistul, eu știu foarte bine cum să refac deficitul de energie dar, timpul trece. Inclusiv pentru psihoterapeuți. Cunosc colegi care au ratat suficiente momente importante din viața lor, în favoarea meseriei. Și-atunci, mă întreb, când este oportun să se pensioneze un psihoterapeut? Atunci când realizează că dă rateuri, atunci când când realizează că viața lui personală este în pericol, sau când? Cert este că, dacă un psihoterapeut vă cere un preț de 150 de lei pentru o ședință, să fiți siguri că este ieftin. Nu știu câți dintre voi ați accepta să lucrați mai puțin decât materialul cumpărat. Freud cerea 10% din veniturile clientului. Știu, și freza ori culoarea părului sunt importante, la fel de importante sunt și apa curentă ori electricitatea dar, oameni buni, toți acești meseriași nu se implică, nu consumă resurse personale, indiferent de natura lor. Așa că, dragii mei colegi, când se pensionează un psihoterapeut?

La Nord, prin noi înșine – Deciziile 08.04.2018

Clienții mei sunt toți niște oameni îngrijorați, în primul rând. Cel mai adesea, îngrijorările vin din zona existențială a lor. Nu doresc să vorbesc despre alții, mă uit doar în dreptul meu și, pot să spun cu mâna pe inimă că, de-a lungul vieții, am luat o mulțime de decizii inadecvate, nepotrivite dar, au fost câteva care m-au propulsat către înainte. Astea sunt cele care contează, restul, rămân doar amintiri.

La Nord, prin noi înșine – ”Trebuie să faci cinste bunicule!” 06.04.2018

De o săptămână, toți masculii care mă cunosc, mă invită să le fac cinste, adică să dau de băut, mai pe românește, pentru că s-a născut nepoată-mea. Ei bine, în contextul în care m-am descurcat cu brio până acum, mă oprește cineva și-mi zice: ”Hai să-ți fac cinste pentru că ai o nepoțică!” Nu-mi venea să cred, cum naiba ca altcineva să-mi facă cinste pentru că mi s-a născut mie o nepoată?! Ei bine, omul ăsta există! Trăiește în Mangalia și, dacă vi se va naște o nepoată/un nepot, puteți conta pe el! 😀 Este pe undeva pe-aici, prin Mangalia. 

La Nord, prin noi înșine – Despre neîncredere 09.02.2018

Este foarte posibil să vă fi întâlnit și voi cu astfel de situație. Mă refer aici la bărbați. Astăzi am venit cu salariul întreg acasă (ca de obicei) plus ceva. Soția s-a supărat că de ce i-am respins două apeluri. Inițial, vorbisem cu ea că dacă fac asta, înseamnă că sunt ocupat. Ei bine, fluturașul de salariu spunea ceva, ea o ținea pe-a ei, că de ce nu i-am răspuns…Draga mea soție, dacă eram un nesimțit, nu aveam grijă de banii mei. Mai mult, acei bani nu s-au diminuat, ci, au fost mai mulți! Socoteala că ți-am respins niște apeluri, este cam așa: dacă eu te-aș suna când ești la coafor de vreo două ori, să te întreb unde ești, cum te-ai simți? Apoi, draga mea, sunt aproape 25 de ani. Până acum nu ți-ai format o părere despre mine? Sunt sau nu serios, sunt sau nu demn de încredere?

05.02.2018

Cea mai mare frică a unei femei frumoase, este să nu-i fie recunoscute inteligența ori alte aptitudini sau capacități. 

La Nord, prin noi înșine – Despre siguranță 05.02.2018

Părinții mei, dar și ai voștri, s-au angajat la o întreprindere (a.k.a. ”companie”, pentru cei mai tineri), și, foarte probabil, s-au pensionat de acolo. Ei bine, astăzi, singura certitudine este schimbarea. De aici și problemele. Cei care dețin mecanisme de coping mai puțin sofisticate vor claca, mai devreme sau mai târziu. Nu știu dacă este bine sau rău că avem parte de așa ceva. Știu că, înainte de a deveni psiholog, am avut vreo 20 de job-uri. Iar acest lucru m-a ajutat. Centrarea pe proiect mi se pare cea mai corectă abordare. Rămâne să vedem ce ne va rezerva viitorul. 🙂 Eu pariez pe lucrul pe proiecte…

01.02.2018

Atunci când nu ai nimic de spus, mai bine taci. Procedând astfel, îți sporești exponențial șansele de a deveni un mare filosof.

La Nord, prin noi înșine – Un guvern condus de un psiholog 12.01.2018

Împărțirea bugetului, se va face după priorități. Așadar, vom acorda 20% învățământului. De ce? Pentru că avem cei mai mulți analfabeți din Uniunea Europeană. Ce obținem? Oameni care vor vota cunoscând inițialele Partidului așa de social, că s-a săturat lumea de el. Voi vă dați seama? Dacă cei 30% din cei care au votat cu Partidul Celor Care Și-au lăsat Barbă, își vor da seama unde au pus ștampila (adică pe un boschet), vor dori să-și anuleze votul, tot va fi un pas înainte. Apoi, dacă dăm în continuare 20% din venituri învățământului, s-ar putea ca AJOFM-urile să aibă o problemă: nu vor mai prididi în a angaja măturători de stradă cu studii superioare, inclusiv de psihologie. 😀 Apoi, aș înarma toată armata cu încredere și iubire de țară. I-aș spune aliatului de peste mări și țări, că noi ne apărăm foarte bine țara, pârjolind-o. Fie vorba între noi, aliatul nostru, asta a făcut deja, ne-a ”ars”. Așa că băieți, corp la corp, de preferință, român cu americancă. 🙂 La sănătate, aș aloca 25% din PIB. Ce să faci, dacă nu ești sănătos,(cel puțin la ”cap”) n-ai cum să înveți….Apropo de sănătate, aș face salarizarea cel puțin la media UE. Dacă aș prinde un ”Lucan”, l-aș trimite direct la închisoare, cu tot cu celebritatea lui. Apoi, aș mai acorda atenție asistaților social. Pentru ei, bugetul este nelimitat. Dar nu de la stat, nu din contrubuții care vin direct din bugetul de stat. Aici, toate ONG-urile sunt libere să acceseze bugete de miliarde dar, nu din buzunarul contribuabilului…:)
Apoi, v-aș spune că sunt bucuros. Da, sunt bucuros că mama mea a fost tratată de cancer, de sistemul norvegian de sănătate. La 74 de ani. O să fiu și eu la fel de bucuros, dacă lucrurile astea se vor întâmpla în România cât mai curând. Până atunci, vă doresc toate cele bune!

La Nord, prin noi înșine – Polițistul bun-Polițistul rău 08.01.2018

Firesc, sunt șocat. Ca voi toți. Cum este posibil ca un astfel de individ să treacă testele psihologice? Simplu: psihologia și psihologii sunt ruda săracă a sistemului național de sănătate. Nu doar în România, nu. Chiar și în Norvegia, cea mai bogată țară europeană. De ce? Pentru că psihologia, ca și și medicina la timpul ei, are nevoie să parcurgă niște etape de dezvoltare. Sigur, se pune întrebarea de ce acest pedofil n-a fost ”prins” de psihologul care l-a testat. Ei bine, este simplu, testarea psihologică nu are cum să fie decât una de ansamblu, grosieră. Nici nu are cum să se întâmple altfel, pentru că un psiholog militar are de efectuat 2000 de examinări. Nici tatăl lui Freud nu ar descoperi, decât din întâmplare, un psihopat. Așa că, dragii mei, avem ceea ce plătim: un psiholog care nici măcar n-are ocazia să poată evalua în amănunt cei 2,3 mii de subiecți pe care îi are în sarcină, indiferent cât de atent, cât de valide, acurate ar fi probele psihologice, cât de bine și-ar face treaba. Așadar, plătiți prost în continuare psihologii, subestimați-i, și fenomenul vi se va releva în întregime, în toată ”splendoarea” lui…Pentru că da, eu pot să vă confirm, ce a fost mediatizat în ultimele două zile reprezintă doar vârful vârfului iceberg-ului…Nu vreți să știți mai mult, vă spun sincer. În final, nu uitați că psihologia este o știință validă, recunoscută ca atare. Ce face societatea cu treaba asta, depinde de cât de dezvoltată este. 🙂 Hai s-auzim de bine, psihopații de lângă noi sunt atât de frumoși….