La Nord, prin noi înșine – Despre solidaritate 27.12.2019

Este un moment bun pentru bilanțuri. Al ultimului an, al ultimilor treizeci. Sunt atât de multe lucruri bune pe care românii le-au făcut, sunt atât de multe momente când ne-a ridicat, ne-am șters de praf și am mers mai departe, încât nu are rost să le mai amintesc aici. Creșterea, dezvoltarea noastră funcțională, este o realitate, chiar dacă este încă, la un stadiu incipient. Poate, am avea mai mult nevoie să fim mult mai atenți la noi înșine, și la cei din jur. Să ne concentrăm pe propriul comportament, dar și să fim mai disponibili pentru cei vulnerabili. Pentru că da, acum chiar avem. Poate toată mâncarea care vă prisosește acum, după sărbători, n-o mai aruncați direct la gunoi, poate, înainte să-i judecați pe cei care aruncă gunoi cu căruța pe oriunde, să fim atenți la hârtiuța pe care o ”scăpăm” din mână, poate să ne interesăm ce mai face doamna mai în vârstă care locuiește la parter…Dacă noi, în dreptul nostru, vom face lucruri în sensul unei dezvoltări reale, cuantificabile, atunci și cei de lângă noi vor avea prilejul să aibă la îndemână un exemplu concret. Vă doresc un an nou mai bun, mai apropiat de nevoile și aspirațiile voastre, și mă gândesc acum la familia mea, la prietenii mei, la colegii mei de la Direcția Asistență Socială, pe care îi felicit pentru profesionalismul și puterea de muncă! Mă gândesc și la toți cei care, la un moment dat, ați făcut parte din viața mea, și vouă vă mulțumesc, și aveți garanția că v-am rezervat un locșor special în inima mea!
La mulți ani!

La Nord, prin noi înșine – După 30 de ani 21.12.2019

Pur și simplu fierbeam de furie când, în 1990, Silviu Brucan declara nonșalant faptul că, nici în 20 de ani, în România nu va fi democrație adevărată. Din păcate, a avut dreptate, au trecut 30 de ani, iar noi avem o conducere centrală înțesată de comuniști. Mai grav, în teritoriu sunt ”înșurubați” comuniști sau lachei ai lor, lucru care va dăuna grav progresului țării, cel puțin patru ani de acum înainte. De ce așa de târziu? Pentru că suntem gard în gard cu Rusia. Dacă, printr-o minune, în 1990 aveam parte de alegeri realmente libere, și la putere ajungeau partidele cu adevărat democratice, amenințarea rusească devenea una pe față. Așa, cu un comunist în fruntea țării (Iliescu), rușii stăteau liniștiți.
Aștept cu interes procesul ”revoluției”, și sper, ca în ultimul ceas, cei care au conștiința pătată, să se retragă de bunăvoie. Faceți-o repede, nu mai am alți 30 de ani la dispoziție…

La Nord, prin noi înșine – Despre testele ”Pisa” și adaptarea la viață și la lume 03.12.2019

Ceea ce toată lumea cunoaște, doar politicienii nu reușesc să înțeleagă: teorema lui Pitagora îi va fi foarte utilă elevului, doar dacă aceasta ajunge să fie aplicată în viața reală. Dacă mă întrebați pe mine, om ajuns la aproape 52 de ani, până în momentul de față, suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei, încă nu a ajuns să-mi folosească la ceva. În schimb, interpretările și comentariile textelor literare, filosofice sau istorice mi-au folsit pe deplin. Asta pentru că eu sunt psiholog. Dacă eram tâmplar sau confecționer în industria textilă, poate Pitagora mă ajuta cu ceva. Dar nu asta doresc să scot în evidență, ci altceva. Altceva mult mai sinistru, mai subteran și mai mișelesc. În învățământul postdecembrist, contează orice altceva, în afară de interesul elevilor și al studenților: contează norma didactică, contează cifrele de școlarizare, contează măria sa profesorul. Orientarea învățământului, centrarea lui pe profesor, ne-a adus aici! În viziunea sumbră a învățământului românesc actual, nu contează care sunt nevoile și interesele elevilor, important este să mulțumim corpul profesoral, și să nu-l deranjăm! Bineînțeles, profesorii s-au repliat imediat și s-au organizat în ”sindicate” care le apără interesele! Foarte frumos, doar că toate sindicatele românești sunt afiliate politic. Așa stând lucrurile, nimic nu se va schimba, niciodată. Atâta timp cât profesorii și directorii, dar și personalul auxiliar sunt numiți politic, nimic nu se va schimba. Fără o autonomie reală a școlii, unde să se pună accent pe competențe și rezultate vizibile, cuantificabile în lumea reală, nu în cea academică, lucrurile nu se vor mișca. Mai pe românește, atunci când școala românească va produce ciobani care chiar știu să mulgă oile, nu să ne explice teoretic procesul tehnic de extragere a laptelui din glandele mamare ale rumegătoarelor mici, de-abia atunci putem vorbi despre performanță școlară, cu finalitate evidentă în viața reală. Invers, dacă 44% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional, poate acești politicieni ar avea nevoie să recunoască momentul. Unde suntem în acest moment? La pământ. Și de aici să pornim. În opinia mea, este mult mai bine, funcțional, să recunoști unde te afli și să cauți soluții de redresare, decât să perpetuezi politica grelei moșteniri, să acuzi pe toată lumea, mai puțin pe tine. Locul extern al controlului (locus of control), cel care acum este prezent în tot învățământul românesc, are nevoie să fie înlocuit cu un loc al controlului intern. Să vă dau un exemplu simplu: un elev ajunge să promoveze până în clasa a noua, fără să știe să scrie sau să citească. Cum și de ce a fost posibil? Pe de-o parte pentru că el a fost trecut clasa la ordin, pentru a nu se desființa clase și norme didactice, deci pentru ca o parte dintre profesori să nu rămână fără leafă. Pe de altă parte, pentru că sistemul a fost preluat de la comuniști, unde cifrele și statisticile erau mai importante decât realitatea concretă, și pentru că învățământul este centrat pe profesor. Ajuns în clasa a noua, elevul analfabet este cel care dă testul Pisa. Și de aici rezultatele. Din punctul meu de vedere, învățământul românesc are nevoie să ofere societății indivizi adaptați la realitățile imediate, deschiși la schimbare, și care să-și găsească locul și rostul în cadrul societății. Pentru ca acest lucru să fie posibil, influența politică asupra unei unități de învățământ, are nevoie să scadă de la un procent de 100% cât este în momentul de față, până la undeva sub 49%.

La Nord, prin noi înșine – Despre nepăsare 23.11.2019

Recent, la Timișoara într-un bloc, oamenii au fost evacuați pentru că un inconștient a folosit pentru deratizare/dezinsecție substanțe de pe piața neagră. Au murit trei oameni, doi copii și o femeie. Pe lângă tragedia acestui eveniment, la polul opus am descoperit tragicomedia. Un bărbat de vreo 65 de ani, a rămas în apartamentul său timp de trei zile, chiar dacă autoritățile i-au bătut la ușă, chiar dacă vecinii dispăruseră…Întrebat fiind de ce nu a răspuns atunci când cineva i-a bătut la ușă, omul a răspuns total dezarmant că, a crezut că este administratorul blocului, și nu dorea să de-a ochii cu el.
Probabil nu-și părăsea casa, dacă nu rămânea fără pâine. Din păcate, cam asta este atitudinea multora: nu-i interesează absolut deloc ce se întâmplă cu ei dar mai ales cu ceilalți de lângă ei, chiar dacă pot fi afectați ei înșiși. De obicei, astfel de oameni mor singuri, și vin pompierii să le spargă ușa și să scoată cadavrul de acolo, pentru că da, vecinii nu mai pot suporta mirosul de putrefacție…Sunt unii care au rămas în cochilia lor de pe vremea comunismului, iar acum nu înțeleg ce se întâmplă în jurul lor, și nici nu-i interesează. Aceștia sunt tipul de oameni care trec pe lângă cineva căzut, fără să aibă nicio tresărire, sunt cei care merg să-și cumpere pâine, fără să zărească amărâtul care-i cere o bucată de pâine…
Și tot aceștia sunt oamenii care, dacă ar trăi 100 de ani, dispariția lor nu ar fi sesizată de nimeni…pentru că și propria lor umbră s-a plictisit de ei, și i-a părăsit…

La Nord, prin noi înșine – Despre vot și speranțe deșarte 11.11.2019

Dacă nu mai exista niciun fel de dubiu cine va câștiga acest prim tur al alegerilor prezidențiale, multă lume a rămas surprinsă de locul doi ocupat de Dăncilă. Ei bine, explicația este simplă, prezența ei acolo este dată de faptul că a primit voturi de la alegătorii fideli ai psd. Apoi, din punctul meu de vedere, scorul obținut de Dăncilă este la jumătatea potențialului real al psd. Dacă ne gândim că în România, 38% dintre cetățeni sunt analfabeți funcțional (adică nu înțeleg un text pe care reușesc totuși să-l citească) remarcăm faptul că mare parte dintre aceștia n-au votat cu Dăncilă. De ce n-a murit brusc psd, de ce n-a dispărut în negura istoriei? Pentru că este vorba despre un proces. Putrefacția este un proces care se desfășoară în timp. Apoi, prezența la vot. O categorie importantă de alegători consideră că votul nu rezolvă nimic. Este ca și cum ai spune că degeaba merg să mă spăl pe dinți, tot îmi va pute gura. Apoi, prestația lui Barna a fost aproape jalnică. Pentru un electorat educat și precis, așa cum este cel al usr, Barna n-a reușit să transmită nimic. Dacă usr-iștii nu învață repede din aceast episod, vor avea soarta partidelor care se aseamanănă cu berea: nu au mai mult de 5% tărie…

La Nord, prin noi înșine – Despre devenire 04.10.2019

Spune-mi cum ai fost iubit, ca să-ți pot spune cum iubești acum, spune-mi cum ceilalți au avut grijă de tine când erai mic, ca să știi cum faci tu asta acum, spune-mi cum, în ce fel te-ai simțit în siguranță în copilărie, ca să-ți spun câtă încredere ai în tine, și care este nivelul stimei tale de sine, și cât de mult te valorizezi, spune-mi cum s-au apropiat oamenii de tine când erai mică, ca să-ți spun, cum sunt relațiile tale cu ceilalți din prezent. Mai spune-mi cum ai reușit să crești cu toate acestea, și să ajungi adult. Acum, tastatura este la tine. Este de ajuns să intri în program, și să modifici așa cum îți dorești. If i=1 to n do. Return.

La Nord, prin noi înșine – Anomie social 23.09.2019

Așa cum arată și titlul blogului meu, avem nevoie să ne străduim să ne fie bine, prin propriile noastre forțe, prin intermediul unei decizii asumate personal. Mai pe românește, dacă doresc să-mi fie bine, am nevoie să înțeleg că aceste demersuri țin strict de propria persoană, mai puțin de ceilalți. Însă, mai există o mică ”problemă”. Noi, oamenii, suntem ființe sociale, adică, tot pe românește, nu putem trăi singuri, izolați de ceilalți oameni. Invers, dacă izolezi un om în mod conștient, și pentru o perioadă suficient de lungă, îl omori. Ce înseamnă acest lucru? Simplu, da, depinde de noi cum ne manageriem viața dar, mai depinde și de mediul în care trăim. Dacă mediul este unul anomic, șansele de supraviețuire sunt mici. Exemplul celor doi indivizi din această seară din București este elocvent. Lipsa de reacție a celor care erau prezenți în acel moment confirmă, din păcate, nivelul spiritului de într-ajutorare pe care suntem dispuși să-l oferim celorlalți. Adică nimic! Filosofia de viață, prezentă la marea majoritate dintre noi, spune că nu ai de ce să te implici, pentru că nu este treaba ta. Această filosofie, a fost instaurată de comuniști cu forța, și întreținută oficial timp de 45 de ani și, neoficial, încă 30 de ani, după evenimentele din decembrie 1989. Cum să rezolvăm problemele acestea? Simplu, decidem că educația este prioritară, alocăm 600% din PIB, înăsprim toate legile care fac referire la banii publici. Spre exemplu, ai furat bani publici în valoare de 100000 de euro, stai 100 de ani la pușcărie, ai furat un milion, închisoare pe viață! Și-atunci, nu mai tentează pe nimeni să fure din bani publici! Ok, cum rămâne cu spiritul civic, cu anomia asta? Nu mi-a plăcut, la timpul respectiv declarația lui Brucan, care spunea în 1990 că nici în 20 de ani nu vom atinge democrația dar, din păcate, realitatea mă obligă să spun că, fără o înăsprire a legii în vremuri anomice, mergem către disoluție! O seară bună s-aveți și, aveți grijă de voi, unul de altul!

La Nord, prin noi înșine – Koveși și Carașol 20.09.2019

Eu sunt un liberal. Asta-mi este meseria, liberală. Asta este structura mea, liberală. Evident, un alt psiholog, poate fi apolitic, și aici mă mândresc cu prietenia mea cu Dorin Victor Vasile, un specialist în sensul adevărat al cuvântului. Alți psihologi au fost comuniști, naziști, sau pur și simplu naționaliști, nu mai intru în amănunt, îi cunoaștem. Ce doresc să punctez, sunt extremele zilei, date de băiatul ăla de la Transelectrica, unul Carașol. Harașo…No, zaieț, no pagadi! La polul opus, LCK. În cazul primului, omul a ”mirosit” oportunitatea de a avea acces la un post de director general, s-a uitat în pungă, și a decis că este momentul să intre în joc, și a plusat, mergând la cacealma. Verificând cu atenție ”punga”, a descoperit că, pe lângă niște bănuți agonisiți cu trudă, îi lipsește o hârtie pe care să scrie că are treabă cu electricitatea. Neavând, a inventat-o pe loc, ce mușchii lui! S-a dus repede la partid, le-a spus oamenilor de-acolo că el este omul perfect pentru acel post, partidul a fost de acord pentru că, nu-i așa, îi recomandau Blaga, Eminescu, poate și Iorga, habar n-am. Toată lumea mulțumită. Bine, partidul nu-ți cere neapărat bani. Dacă ai relații, dacă oamenii au încredere în tine, se valorifică și aceste aspecte. Sau poate ai imagine, așa cum mi s-a întâmplat și mie cu ceva ani buni în urmă. O imagine bună, poate să coste mult mai mult decât cei 100.000 de euroi pe care-i verși la partid ca să fii uns șef. Carașol, băiete, bravo ție! Acum, pașol na turbinca…
În fine, LCK este un subiect total opus. Fata asta, pe la debutul ei pe Calea Victoriei, nu prea reușea să-și asorteze rochiile cu pantofii, pentru că de unde venea ea, erau la modă bascheții. La fel, a căzut și ea la pace cu băieții veseli, dintre care unii repară acum mașinile penitenciarelor, și și-a văzut de treabă. Plictisindu-se, și având un background așa, mai apropiat de meseria ei de bază, cea de baschetbalist, a început să se dezvolte necontrolat. Atât de necontrolat, că nimeni n-a mai putut-o stăpâni. Codruța, și-a urmărit în principal scopurile personale, și da, bravo ei, a ajuns unde-a ajuns. Chapeau! Sigur, ea n-a avut nevoie să falsifice nimic, pentru că, v-aduceți aminte, ea chiar mergea la cursuri, pe bune. Însă, mi se pare aberant să afirmi că ”uite ce-a făcut pentru România”, în condițiile în care tot ce-a făcut până acum, a făcut în primul rând pentru ea, și apoi pentru mine, pentru tine, și pentru Gigi de la aprozar. Este ca și cum a-i întreba un soldat de ce merge la război. Bineînțeles, pentru patrie! Ce reprezintă patria? Păi, bucata de apartament pe care o împarți cu nevasta, mama, tata, copilul, amanta, vecinul care nu-ți răspunde la salut niciodată, și așa mai departe.
Dacă în privința lui LCK nu există niciun dubiu că-și va face treaba cu vârf și îndesat, și va duce România pe culmile gloriei, pe mine mă îngrijorează Carașolii. Ăștia sunt mulți. Atât de mulți, încât instituțiile statului vor intra într-un real blocaj dacă ăștia vor dispărea din peisaj brusc.
Textul ăsta nu l-am scris eu, pe cuvânt! Cineva a intrat în contul meu, mi-a pus pistolul la tâmplă, iar eu m-am executat, ce era să fac. Politică? Da, prietena mea foarte bună Laura Stifter, mă vrea neapărat într-un partid nou-nouț, scos acum din țiplă. Dragă Laura, îți reamintesc faptul că, la momentul apariției lui, acum aproximativ 100 de ani, și pcr, era un îngeraș neprihănit, care dorea să se lupte cu toți balaurii care prigoneau poporul amărât…
Gata cu politica, că mi-e somn. Sau lehamite. Tot una. S-aveți o noapte liniștită și da, puteți conta pe mine în continuare, sunt tot Adrian cel pe care-l știți dintotdeauna. Parol. 

La Nord, prin noi înșine – Despre cuplu, cu sinceritate, la o cafea 15.09.2019

Majoritatea cuplurilor care vin la cabinet, au motive foarte întemeiate să facă acest lucru. Până acum, n-am avut niciun cuplu care să vină la mine, și să-și dorească o relație maritală mai bună, mai adecvată, nu. Toți vin cu probleme grave, acutizate: adulter, stare de rău atât psihică cât și somatică. Majoritatea dintre ei găsesc de cuviință că lupta este numai bună în cuplu. Cine este mai bun, cine este mai frumos, cine este mai deștept, și motivele pentru luptă pot continua la infinit. Unele dintre ele, sunt de-a dreptul hilare, cel puțin. Acum câțiva ani, am avut un cuplu unde cei doi se luptau pentru un lucru absolut neînsemnat, adică cine să facă cafeaua de dimineață. Și de aici tot tărăboiul…Proiecții, scenarii negative și nerealiste, replieri, atacuri subtile sau chiar frontale, totul era prezent în acel cuplu. Nimic nu a mers. Nicio indicație, nicio sugestie, nema putirința! Fiecare dintre parteneri dorea, atunci când făcea ochi, să aibă cafeaua aburindă sub nas. Lucrurile au trenat o perioadă, timp de vreo trei ședințe. Mare mi-a fost mirarea când, cei doi soți, intrând pe ușa cabinetului, radiau de fericire și ambii erau numai un zâmbet. Nedumerit, am întrebat:
– Observ că vă merge foarte bine. Sunt foarte curios să-mi spuneți și mie ce s-a întâmplat?
Soția, radiind de fericire, și toată numai un zâmbet, îmi spune:
– Ei bine, Adrian, de mai bine de o săptămână, soțul meu s-a lăsat de băut cafea.

La Nord, prin noi înșine – Cazul ”Mitică” 12.09.2019

Sunt relativ greu impresionabil. Clientul ăsta al meu chiar m-a obligat să-mi revizuiesc atitudinea. Despre ce este vorba. Vine la mine un bărbat de 51 de ani, alcoolic abstinent, pentru o sesiune de consiliere/psihoterapie. Omul a fost atât de sincer, încât, în toata existența mea profesională, n-am întâlnit așa ceva. Pe scurt, omul nu numai că tot timpul confirma bănuielile mele dar, venea cu un pas înaintea mea și îmi prezenta încercările lui de rezolvare a problemei. Unele erau funcționale, altele, erau intrate în desuetitudine de mult. În fine, ATITUDINEA lui era una extraordinară, deschis la schimbare, atent la solicitările mele, etc. Ops, am clientul perfect! Barba mea era fericită. 😀 Vorbesc despre un client care n-avea decât studii cel puțin medii, adică era sudor. Rar mi-a fost dat să văd atitudine pozitivă ca la omul ăsta. Sper să-i meargă bine în continuare. Am uitat să spun, în familia lui de origine, toată lumea bea. Orice. Bravo lui!

La Nord, prin noi înșine – Batman și toleranța 08.09.2019

Mă întreb așa, retorico-totaldezamăgistic. Spre exemplu, dacă-i spui unui purtător de cap fără creier, faptul că mă deranjează mizeria care vine dinspre el, iar el îți răspunde că face ce vrea mușchii lui, toleranța de care pot da dovadă, este depășită de mult timp. Alt exemplu: îi spui unuia să nu mai facă acele lucruri, pentru că sigur îl va duce în derizoriu, iar el, după prima experiență, după a doua și a ”n”-a, tot repetă mecanic, crezând că este o întâmplare rezultatul nedorit, câtă toleranță să mai ai? Dacă îi spui unui altuia că nu este bine să-și dea cu ciocanul între picioare, pentru că nu-i sănătos, iar el continuă acest comportament, crezând cu tărie că este cel mai potrivit comportament, ce speranță să mai ai?
Lumea este foarte simplă, viața la fel. Să crezi că nu-i nevoie să înveți din greșeli pentru a-ți fi bine, este sinucidere curată. La cabinet îmi vin oameni care sunt atât de mirați de faptul că, pentru a le fi bine, este de ajuns să facă altceva, încât nu le vine să creadă că acest lucru funcționează!
Pentru numele lui Dumnezeu, oameni buni, Batman este doar un personaj! Iar eu, n-am zburat decât cu avionul! Sunt cel mai tolerant om posibil, însă, dacă nu înțelegeți că starea de bine este o chestiune care depinde STRICT de voi, din păcate, vă meritați soarta, și traiectoria în picaj. Da, pot să salvez vieți, dar nu pot să le trăiesc în locul vostru!

La Nord, prin noi înșine – Inventarul 02.09.2019

– Care a fost cea mai scurtă intervenție a dumneavoastră? Dar cea mai lungă?
Întrebarea colegei mele mai tinere, m-a luat prin surprindere. N-am știut să răspund, așa că am aproximat.
– Poate un minut, poate o propoziție sau o privire. Nu știu să-ți spun exact. Cea mai lungă? Dacă număr ședințele, au fost câteva de foarte lungă durată, dacă număr anii, unii dintre clienții mei s-au întors în terapie de vreo trei, patru ori. Iarăși, nu pot să-ți spun cu exactitate.
– Cum așa, de ce s-au întors?
Mă uit la femeia tânără din fața mea, psiholog ca și mine. Toată atitudinea ei denotă o mare dorință de a înțelege, de a stoarce de la mine cât mai mult. Totuși, îmi place felul implicat în care face acest lucru. Și sinceritatea simplă, nemachiată. Altădată, acum ceva ani, îi pofteam pe colegii mei mai tineri să experimenteze ei înșiși, și să vadă despre ce este vorba. Colega din fața mea, dorea un shortcut. Am privit-o lung, și parcă mă vedeam pe mine la începuturile mele profesionale. Dornic, ambițios, curios, muncitor, stoic, liniștit, neconectat la ”câți bani faceți într-o lună?”. Da, merită.
– Nu știu de ce s-au întors. Sau, dacă dorești, știu, dar avem nevoie de mai mult timp pentru a-ți explica de ce se întorc clienții în terapie. Uite cum facem, dă-mi un răgaz de câteva zile să-mi pun în ordine arhiva cu cazurile.
La biroul unde lucrez, în partea stângă, am un compartiment cu două nivele unde țin fișele de ședințe ale clienților mei. Și vreo patru agende, pentru momentele când lucram în deplasare…Teancul este suficient de mare încât cere ceva timp să le aranjez. Știu doar că, odată ce un client iese din terapie, fișele de ședință le adun, le pun o clamă, și le așez deasupra tenacului. Cazurile cele mai vechi sunt situate primele, alea cele mai noi, deasupra. De vreo câțiva ani tot îmi propun să revizuiesc acel teanc. Este ca mersul la cimitir, când te plimbi pe aleea principală și citești numele celor drepți, direct de pe cruce. Ar fi o idee, să ordonez cazurile pe ani…Dar tot voi avea nevoie să parcurg întreg teancul, pentru că unii clienți, așa cum spuneam, au revenit mai târziu. Ok, voi ordona cazurile după data primei ședințe. Citesc numele clientului. Uneori îmi este de ajuns, alteori am nevoie să parcurg o fișă sau două. Genogramele mă ajută foarte mult, dar, chiar și așa, sunt unele cazuri care nu-mi spun nimic. Mă opresc. Închid ochii, și îmi dau voie să merg direct la cazul care-mi vine primul în minte. Zâmbesc. Sunt mai multe de genul ăsta. Revin. Nu, le voi ordona după cum mi le amintesc! Aha, deci așa. Ia să vedem, da, acesta este cel mai lung caz, pentru o intervenție ”dintr-o bucată”, fără reveniri. Bun, atunci care este cea mai lungă intervenție?! Poftim, dacă adun toate ședințele unui singur client care a revenit de vreo patru ori, le depășește pe cele ale clientului ”dintr-o singură bucată”…Cum naiba fac? Bine, îi voi spune adevărul colegei.

***

– Nu știu să-ți spun nici care a fost cea mai scurtă intevenție, nici cea mai lungă.
– Păi…Cum așa?
O privesc pe sub sprâncene, stând cu coatele sprijinite pe genunchi. Ar fi abordarea scolastică. Ok, o voi folosi p-asta. Bine, dar am hotărât că-i spun adevărul! Of, cum naiba fac?
– Draga mea, habar n-am cum să-ți răspund.
Femeia din fața mea mă privea chiorâș. Din atitudinea ei (limbaj nonverbal, bla, bla, bla), venea înspre mine un amestec de neîncredere, dezamăgire și uimire. Și speranță! Femeia spera ca eu să nu mă fofilez, și s-o luminez.
– Dar ați încercat să…
– Da, am încercat!
Răspunsul meu scurt, răstit și agresiv doar a temperat-o. Chiar dorea să mă ajute, simțeam asta.
– Nu vă supărați, dar, dacă este nevoie, pot să vă ajut eu să vă puneți în ordine arhiva…
– Nu! Niciodată! Nici să nu te gândești! Draga mea (când sunt iritat, cel/cea din fața mea este dragă/drag), eu nu intru peste tine nici în baie, nici în bucătărie! Este o chestiune foarte intimă treaba asta, înțelegi? N-ai tu cum să-mi faci mie ordine în hârtiile mele, niciodată!
– Dar, eu vreau să vă ajut…
– Nu, mulțumesc!
Mă ridic, merg la fereastră, și încerc să înțeleg situația. De ce îmi este greu să-mi fac ordine într-o nenorocită de arhivă? Dă-le încolo de hârtii, mâine dimineață le duc la gunoi! Ce naiba îi spun femeii ăsteia? Cum să procedez? Da, adevărul. Bine, iarăși adevărul!
– Îmi vine foarte greu să vorbesc despre felul în care îmi administrez cazurile. Regula pe care am păstrat-o de-a lungul timpului, a fost să am grijă să pun fiecare dosar într-un loc. Când aveam nevoie să revăd însemnările de ședință, pentru că un client revenea, pur și simplu luam teancul și căutam acolo. Sau în agende. Mulțumită?
– Am înțeles. Mă iertați că am fost așa de insistentă, sper să nu vă fi deranjat prea tare.
De ce naiba m-am răstit la ea? Până la urmă, nu dorea decât să preia din experiența mea. Iar pentru asta, ar trebui să fiu mândru, nu iritat și neliniștit. Poate pentru că, odată cu experiența, a trecut și timpul? Da, cu siguranță despre asta era vorba! Ai început să îmbătrânești Adriane…He, he, asta era!
– Nu, n-ai de ce să-ți ceri scuze, eu am nevoie să fac asta. Și, să ai grijă, atunci când cineva te poftește în sufragerie, să n-ajungi nici în bucătărie, debara sau baie, ok? Nu-ți întreba colegii cât câștigă, cum este relația lor maritală, sau care mai este viața lor sexuală. Atâta timp cât vei respecta treaba asta, lumea te va accepta. Ok, ne vedem mâine. Adu și niște cazuri de-ale tale, să lucrăm pe ele.
Arhiva este încă acolo, și n-am de gând să mă ating de ea, în niciun fel. Poate pe la 70 de ani voi face asta…Sau, cine știe, mai devreme, habar n-am.

La Nord, prin noi înșine – ”Momentul potrivit” 31.08.2019

Unii dintre noi așteaptă momentul potrivit pentru a decide să facă ceva. Eu zic doar că nu există astfel de momente, ci doar clipe care trec, timp care pleacă ireversibil. Cel mai potrivit moment, este cel pe care tocmai îl experimentezi.

La Nord, prin noi înșine – Tragedia de la Săpoca, sau cum au fost jertfiți 13 martiri pe altarul indiferenței 18.08.2019

Lucrez în sănătatea mintală, și văd zilnic oameni care se luptă cu problemele psihice. Acum vreo două săptămâni, doamna doctor Diana Cîrjaliu, șefa secției de psihiatrie de la Palazu, își depunea demisia, în acest fel dorind să protesteze pentru condițiile oferite pacienților de secția din subordinea sa. Cumva, noi toți anticipam acest dezastru. Dacă sistemul național de sănătate, este așa cum este, imaginați-vă că psihiatria este specialitatea medicală aflată cvasipermanent la coada listei pentru investiții sau renovări! Nu este deloc de mirare deznodământul de la Săpoca! Se putea întâmpla oriunde în țară, pentru că peste tot vorbim de aceleași condiții: saloane vechi și nerenovate, stabilimente uzate moral, corp medical insuficient, tratamente decontate de Casă doar pentru anumite afecțiuni. Ca să înțelegeți foarte bine cum stau lucrurile, boala, suferința psihică nu este deloc în atenția Casei Naționale de asigurări de sănătate sau, dacă o face, decontarea este una rușionoasă, de doar câțiva lei pentru o ședință de psihoterapie, spre exemplu! În România, practic, nu există niciun program național de prevenție și tratament pentru alcoolism, spre exemplu. Nu mai vorbim de celelalte afecțiuni psihice! Efectiv, dacă un dependent de substanțe halucinogene dorește să se trateze ca la carte, o va face pe banii lui! Și da, statisticile arată că suntem fruntași în Europa, la mai toate capitolele de interes pentru zona psihică! Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, vorbim și de un nivel de educație și prevenție egal cu zero. Săptămânal, dacă nu de mai multe ori pe săptămână, îmi vin clienți la cabinet cu diferite patologii. Spre exemplu, vin părinți cu copii cu simptomatologii legate de suferințele de spectru autist și, când îi întreb de ce nu au venit cu ei mai devreme, pentru o evaluare precoce, invariabil îmi spun ”am crezut că așa este el/ea, mai tăcută/mai retras”…Dacă veți merge pe la țară, fiecare comunitate rurală își are ”nebunul” său. Câți dintre aceștia ajung să fie evaluați și diagnosticați? Unii mor de bătrânețe, fără să fi avut șansa la un tratament de specialitate…Însă, ce mi se pare aproape o cruzime, este să lipsești toți acești oameni de condiții de tratament, cu bună știință, sau din indiferență sau neprofesionalism! Din aceste motive, vor mai fi astfel de cazuri! Cu siguranță au mai fost dar, nu a ajuns presa la ele, și au fost minimalizate. Îmi răsună în urechi declaraia directorului de la Săpoca, cum că totul s-a întâmplat într-un singur minut. Adică amărâtul ăla, a ucis 4 colegi de salon, a băgat alții doi în comă, iar pe alți 7 i-a pus la pământ…Mie îmi pare cusută cu ață albă! Norocul, ca să-i spun astfel, a fost cu acel echipaj de poliție care însoțea un alt bolnav, altfel vorbam de un masacru! Apoi, mă refer la profesionalismul acelor oameni, care au evaluat acel bărbat. Oare, chiar dacă n-a avut un istoric de violență, nu ar fi fost mai judicios să fie ținut sub observație mai atent? Pentru că violența poate izbucni oricând, în astfel de patologii…Să spunem ce? Ceea ce toți oamenii care lucrăm în sănătate mintală spunem de foarte mult timp? A interesat vreodată pe cineva, cu adevărat? Cu tristețe și dezgust, vă spun că nu! Ce pot să vă spun, având la îndemână datele din prezent, este că un episod Săpoca, se poate repeta oricând. Tic-tac, tic-tac…

La Nord, prin noi înșine – Despre (ne)răbdare 02.08.2019

Clienților mei le spun de câte ori am ocazia, și consider că acest lucru este necesar pentru ei, să folosească adevărul. Adevărul despre viața lor, despre job-ul lor, despre iubirea lor. Fiecare folosește adevărul așa cum consideră. Însă, fiecare dintre noi are nevoie să înțeleagă că unele răspunsuri nu vin imediat, altele vin mai târziu, iar unele niciodată. Nerăbdarea, este expresia incongruenței dintre ceea ce trăim, și ceea ce dorim să fim de fapt. Când sunt sigur că merg pe drumul care mă reprezintă, sunt liniștit, și știu că, mai devreme sau mai târziu, voi ajunge la destinație. De foarte tânăr mi s-a spus că nu voi reuși, că greșesc și că voi deveni un ratat. Tot de foarte tânăr, am crezut în mine și în drumul meu. Nimic nu m-a clintit! Nici schimbările sociale de amploare pe care le-am experimentat, nici mizeria umană din jurul meu, nici lipsa valorilor și a reperelor morale, nici atitudinea marii majorități față de mine…Ca să înțelegeți despre ce este vorba, prin adolescență eram ”filosoful”, dar și ”nebunul”. Acum, mi se spune că trebuie să fiu mai oportunist și să aleg calea scurtă către ”succes” (adică să intru în ”sistem”) și să uit de toate cele, pentru că sistemul va avea grijă de mine…Surprinzător pentru unii, aleg să refuz oferta! Îmi este foarte bine așa! Îmi place să lucrez cu oamenii, îmi place să-i văd fericiți, mă bucur când redau societății oameni întregi la suflet! Mai mult nu pot cere, și sunt bine așa. Iar timpul mi-a dat dreptate. Mereu.

La Nord, prin noi înșine – Atunci a murit și omenia…. 26.07.2019

Să crezi vreodată că legile, prevederile legale sunt mai presus de legile omeniei, de structura ta umană, este moarte sigură. Primii care mor, sunt cei vulnerabili: copii, bătrâni, bolnavi! Sunteți morți definitiv atunci când treceți nepăsători pe lângă cineva aflat în suferință, sau când viața îi este pusă în pericol! Și știți de ce? Este mai grea suferința pe care o veți purta cu voi toată viața pentru că n-ați intervenit și nu ați luat atitudine, decât dacă v-ați fi implicat, conștienți fiind că acolo sunt și niște riscuri! Astăzi a murit o copilă, mâine poate este rândul tău! Oricum ar fi, astăzi a murit omenia…

La Nord, prin noi înșine – Clienții spun lucruri trăsnite 23.07.2019

Săptămâna trecută, o clientă, așa mai cu simțul umorului, mă întreabă:
– Adrian, e-adevărat că după 40 de ani începe programul Rabla la bărbați?
Într-o încercare de armonizare, mi-a ieșit cam așa ceva:
– Depinde de marca mașinii, și de felul în care i-ai dat talpă…:D Cert este că Țiriac are în garaj doar mașini mai vechi de 40 de ani…

La Nord, prin noi înșine -Despre mizeriile pe care le faci celorlalți (pentru că poți, și pentru că ți se rupe) 11.07.2019

Ieri, am primit un client care a revenit după vreo 7 ani. Surprins, îmi spune:
– Adrian, zona s-a mai asanat. Nu credeam vreodată că va fi posibil. Ca să ajung la tine, aveam nevoie să trag aer în piept, și, să învăț să merg cu 2 km/oră…
– Știi, viața merge înainte, dragul meu. În viață, primești exact ceea ce livrezi altora.
– Stai, că nu înțeleg, cum adică?
– Este simplu, dacă deranjezi pe cel de lângă tine, dacă îți bați joc de el, dacă îl chinui cu zgomote inacceptabile ca intensitate, durată și volum (cineva poate numi rahatul ăsta ”muzică”), te poți aștepta ca Universul să-ți răspundă exact cu aceeași măsură…
– Tot nu înțeleg, ce vrei să spui, dacă vecinii mei ascultă muzică la maximum, înseamnă că lor le va fi fi rău mai târziu?
– Da.
– Nu pot să cred, așa ceva nu se poate! Adică, dacă eu vreau să ascult muzică la maximum, ”Universul” tău mă va pedepsi?
– Exact.
– Și de unde îmi dau seama că mă pedepsește?
– Habar n-am, probabil viața ta va fi una de rahat.
– Stai! Adrian, nu poate fi adevărat, cum adică, doar de la faptul că îmi serbez ziua și ascult muzică la boxe și mă simt bine cu prietenii mei, Universul mă va pedepsi?
– Universul nu te pedepsește, el doar îți livrează ție ceea ce tu ai introdus în sistem. El, Universul, funcționează după o lege simplă, cea a echilibrului. Input-urile, au nevoie să fie egale cu
output-urile.

La Nord, prin noi înșine – Nașterea 05.07.2019

– De ce mă doare așa de tare toată chestia asta, Adrian?
– Pentru că procesul psihoterapeutic se aseamănă foarte bine cu nașterea. Orice naștere presupune durere, sau măcar un travaliu, cel puțin. Iar durerea, întotdeauna, semnalizează faptul că tu ești viu, organismul tău este unul viu, funcțional.

La Nord, prin noi înșine – Val la orizont! 02.07.2019

Nu vă amăgiți, timpul nu vă așteaptă pe voi să vă faceți o casă, să vă cumpărați o mașină, să vă creșteți copiii, să-i vedeți pe picioarele lor, pentru că, toate astea durează exact cât viața voastră activă și independentă. Mai degrabă, așezați-vă pe malul mării, lasați valurile să vă răcorească, iar dacă orizontul vi se pare departe, este perfect, înseamnă că mai aveți ceva timp…

La Nord, prin noi înșine – Averea noastră, speranța 28.06.2019

Sunt milioanele de zâmbete dăruite celor din jur, sutele de milioane de minute și secunde dăruite celorlalți necondiționat. Ești cu adevărat bogat, atunci când nu te temi să dăruiești speranță cuiva, inclusiv ție. Speranța este precursorul țelului, scopului, țintei. Mai întâi sperăm, apoi planificăm în minte și în suflet, și apoi apar comportamentele atașate celor enumerate mai sus…Am speranța că mă veți înțelege pe deplin. 

La Nord, prin noi înșine – Despre când este momentul să mergi la psiholog 17.06.2019

Observ aici cum toată lumea are ceva de spus despre viață, postând ziceri motivaționale, inspiraționale, etc. Nimic rău, doar că fiecare dintre noi, atunci când am ajuns pe lume, am fost dotați cu diferite instrumente pentru a face față vieții de zi cu zi. Folosiți-le! Nu le lăsați în traistă să ruginească! Mergeți la psiholog doar în momentul în care deja ați încercat să rezolvați o problemă, și nu ați reușit! Sigur, orice psiholog vă va primi pentru orice fel de problemă dar, dacă nu încercați voi singuri mai întâi, nu ați rezolvat nimic. În opinia mea, nu poți merge la psiholog să-ți rezolvi o problemă de genul ”m-am certat cu iubi și nu știu cum să-mi cer iertare” pentru că da, psihologul te va ajuta dar, îți va lua și banii. De aceeași bani, poate-i cumperi lui iubi un buchet cu flori, și îți ceri iertare, așa cum știi tu, și cum poți să faci asta.

La Nord, prin noi înșine – Despre Adevăr 14.06.2019

Este cineva disponibil să spună adevărul despre el și viața lui? Așa, cu hotărâre și acceptare? Adevărul despre viața lui, despre iubirea lui, despre munca lui, despre relația lui matrimonială sau alta, care o fi ea. Vă aștept cu solicitările aici (ca mesaj privat) sau la adresa de e-mail adriantrica@yahoo.com Vă doresc toate cele bune!

La Nord, prin noi înșine – Procesul iertării și puiul rotisat 01.06.2019

Câteodată, după ce lucrez cu clienții mei traume, abuzuri, adultere sau depresii și anxietăți, mă doare așa de tare sufletul, încât problemele mele personale devin simple întâmplări obișnuite…
Și, pentru că iertarea face parte integrantă din travaliul terapeutic, le exemplific clienților mei cum funcționează aceasta. Procesul iertării se aseamănă foarte mult cu un pui rotisat pe care dorești să-l mănânci. Nu poți face asta dintr-o singură înghițitură, ai nevoie să mănânci puiul treptat, înghițitură cu înghițitură…

La Nord prin noi înșine – Votul 23.05.2019

Să votați cu inima, să votați cu sufletul, să cereți aparținătorilor voștri să meargă la vot! Să le spuneți că au o unică ocazie să penalizeze ceea ce li s-a întâmplat în ultimii ani, și pot corecta ceva…Suceava nu este niciodată Hunedoara, iar faptul că primul ministru român nu știe pe ce lume se află, este mai grav decât dacă noi românii nu am mai vorbi astăzi românește!

La Nord, prin noi înșine – Despre echilibrul universal 18.05.2019
Să nu te aștepți să primești înapoi altceva decât ceea ce tu livrezi altora. Mai pe românește, dacă tu livrezi celorlalți mizerii, așteaptă-te ca universul (divinitatea, șansa, soarta) să-ți returneze exact ceea ce tu ai trimis. Dacă ești suficient de deștept, preocupă-te să plece dinspre tine lucruri bune, gânduri bune, acțiuni care fac bine celorlalți. Capisci? 

La Nord, prin noi înșine – Despre psihoterapie 16.05.2019

Pentru că frecvent sunt întrebat care este maniera mea psihoterapeutică, vă răspund sincer că sunt un psihanalist de sorginte cognitiv-comportamentală, adept al intervențiilor experiențialiste, existențialiste și umaniste. Mai pe românește, fiecare client al meu va primi o psihoterapie personalizată, unică și irepetabilă. Pentru acest lucru, inventez în permanență noi și noi metode psihoterapeutice, care să se potrivească cazului unic al clientului din fața mea.
O altă întrebare pe care o primesc frecvent, se referă la puterea mea de reactualizare a fiecărui caz. Cu siguranță nu-mi mai aduc aminte cenepeuri, adrese sau nume de familie dar, fiecare client al meu rămâne în zona emoțională a memoriei mele. Poate nu-mi mai aduc aminte fețe, siluete sau coafuri ori vestimentații, dar cu siguranță rememorez bucurii, suspine, furii, acuze, eliberări, creșteri și dezvoltări, iubiri, suspiciuni sau frici…Toate sunt acolo, și nu cred că mă vor părăsi în această viață. Eu nu doar te țin minte, tu chiar ești parte din viața mea!

La Nord, prin noi înșine – Din seria ”Clienții spun lucruri trăsnite” 27.04.2019

O doamnă de aproximativ 45 de ani, cu trei facultăți absovite, dar care nu lucra încă, mă întreabă:
– Și unde ați absolvit facultatea?
– La Constanța, la Universitatea ”Andrei Șaguna”.
– De când sunteți psihoterapeut?
– Păi, am cam 11 ani…
– Cu cine v-ați format ca psihoterapeut?
– Păi, Diana Ciubotaru, Adina Karner-Huțuleac, Ada Chiriac-Moruzzi…
– Hm, nu le cunosc, n-am auzit de ele. Dar liceul unde l-ați terminat?
– La Mangalia, ”la pod”! Scuze,Liceul Industrial nr.1 Mangalia…Și, am terminat la seral, pentru că am pierdut un an stând acasă, deoarece nu m-am trezit la timp să ajung la examenul de treaptă, pentru că lucram în vara aceea și am dormit într-o baracă de la ”grădina” noastră din Neptun, pentru că nu aveam ceas deșteptător acolo, nici cine să mă trezească, iar eu eram obosit pentru că toată noaptea stătusem cu algebra și geometria în brațe citind la o lampă cu gaz, pentru că nu era curent electric în baracă, și, pentru că, mai înainte, cu doi ani în urmă, la examenul de accedere la liceu, am terminat primul subiectele și fericit nevoie mare, am uitat să semnez foaia de prezență. Școala primară am făcut-o în mai multe locații, la Movilița, lângă Techirghiol, la 23 August, la Ovidiu și la Mangalia. Școala generală am absolvit-o la Neptun. Grădinița nu mai știu să-ți spun pe unde am făcut-o.
– Interesant. Și aveți clienți la cabinet?
– Da, drept dovadă, dumneavoastră sunteți aici, în fața mea, și stăm de vorbă.
– Care a fost cel mai greu caz al dumneavoastră?
– După cum a început, bănuiesc că acesta va fi.

La Nord, prin noi înșine – Un nou început, un drum de parcurs până la capăt 20.04.2019

Cabinetul meu este aproape plin cu cărți. Cărți de pe vremea când intram în librării și nu găseam decât lucrări de genul ”Gimnastica medicală în terapia cardiovasculară” sau ”Ce este eficiența?” ori ”Hrana – aspirații și rațiune”. Stați că mai am! ”Învingerea subdezvoltării – cauză a a întregii omeniri”, ”6 Martie 1945 – opțiunea istorică a poporului”, ”Biologia vîrstelor și lupta împotriva bătrâneții”…Când aveam vreo 14 ori 15 ani, habar n-aveam de ce cumpăram astfel de cărți. Știu că am cumpărat cărți despre informatică și calculatoare, despre chimie vegetală, tratarea bolilor parazitare, despre politică comunistă, despre sistemul de transport al RSR, despre fenomenul religios contemporan (ce ironie!), dar și lucrări despre calitatea vieții! Am cărți pe care acum le citesc, dar le-am cumpărat acum 37 de ani! Am cărți carți pe care le-am citit de cel puțin două ori, pentru că acele lucrări încă nu apucaseră să-mi spună totul, am cărți care au trecut prin mâinile jucăușe ale nepotului sorei mele, ale copiilor mei și acum ale nepoatei mele, și tot au scăpat nejumulite. Probabil, așteaptă și ele să-mi transmită ceva…
Probabil aș fi cumpărat cărți despre sistemul de viață al paramecilor, important era să cumpăr, să acumulez…Mi-aduc aminte și acum de o vânzătoare de la librăria de pe B-dul 30 Decembrie 1947 (acum este tot bulevard, dar sau schimbat un pic cifrele, odată cu regimul politic, adică 1 decembrie 1918) care, deja mă cunoștea pentru că eu cumpăram toate cărțile pe care nimeni nu interesa, cum, într-o după amiază, după ce-am ieșit de la liceu (învățam ”la pod”, pentru că, la accederea la liceu, am uitat să semnez foaia de prezență, și am fost declarat absent), mă abordează direct, cu o suspiciune ciudată în ochi:
– Tinere, de ce tot cumperi cărțile astea?
M-am fâstâcit, și într-un final am spus:
– Păi, aveți și altele?
S-a uitat chiorâș la mine, a mers la ușa de la intrare în magazin, a întors afișul cu ”deschis” pe spatele căruia scria ”vin imediat”, a încuiat-o, și mi-a făcut semn s-o urmez. Am intrat ”în spate”, un loc unde mi se părea a fi precum un altar, la vremea respectivă…Pe rafturile magaziei tronau, precum niște trofee, Marin Preda, Nichita Stănescu, dar și lucrări ale autorilor străini, imposibil de imaginat pentru mine!
– Alegeți ce vrei, dar repede!
– Dar nu am atâția bani la mine, nu am decât vreo 90 de lei…
– Tu alegeți, și vedem noi mai târziu! Hai, că mă grăbesc! Ce te moșmondești atâta?!
Nu-mi venea să cred, parcă visam! În aproximativ cinci minute, am înhățat ”Istoria romană” A lui Theodor Mommsen, ”Istoria culturii și civilizației” a lui Ovidiu Drimba și cam atât…Îmi venea să plâng dar, ordinul era simplu…Le-am așezat pe masă, iar doamna a socotit din ochi (bănuiesc că știa prețurile pe de rost):
– 325 băiete…
– Dar…V-am spus, n-am la mine decât 90 de lei…
– Dă-i încoace! Ia-le p-astea, și când vii cu restul de bani le primești și pe celelalte. Ți le pun deoparte. Mâine! Dacă nu vii mâine, le dau!
Am bălmăjit ceva, am mulțumit, și am ieșit val-vârtej…parcă pluteam, parcă totul era un vis. Chiar era! Sub brațul meu aveam primul volum din ”Istoria culturii și civilizației” al lui Drimba! Nu mai mi-aduc aminte nimic din restul acelei zile. Mi-aduc aminte că mama m-a întrebat pentru ce-mi trebuiesc 250 de lei, iar eu mi-am luat inima în dinți și am recunoscut că sunt pentru cărți. Mi i-a dat. Mai erau două săptămâni până când părinții luau salariul iar noi nu mai aveam în casă decât 100 de lei…
A venit vremea ca acele cărți ”imposibile”, să-și arate valoarea. Unele deja au făcut-o, urmează și altele. S-aveți o seară frumoasă!

La Nord, prin noi înșine – Unghiuri de vedere 06.04.2019

Pe gardul dublu ce împrejmuia o proprietate, cel de la stradă, stătea atârnată o plăcuță pe care scria așa: ”Atenție! Cel de-al doilea gard este electrificat!” Nedumerirea a fost clarificată într-o dimineață când niște trecători au zărit un om întins la pământ, dar în în interiorul curții.
Revenind la oile noastre, adică la pungile cu droguri pe care marea ”le-a scuipat” la mal, că deh, marea este și ea realistă, nu-și face iluzii deșarte, eu sunt de părere că lumea este mult mai dezamăgită de viața pe care-o trăiesc, decât eram eu dispus să cred. Acum când scriu, o grămadă de lume a devenit așa, foarte pasionată de plimbări la malul mării. Un domn de vreo 70 de ani a fost simpatic rău: ”Dom’le, n-am fumat, n-am băut la viața mea dar, dacă pun mâna pe o pungă d-aia, om m-am făcut!” Nene, ce să-ți zic, orice are un început, inclusiv să faci filosofie pe tema asta, cu Pleșu. Cu Mihai Pleșu. 🙂 Așa, lume multă deziluzionată. Rău de tot, nu așa! Eu zic să vă calmați, nu este pentru voi! Drogurile, la ele mă refer. Cum așa? Păi, psihoterapia vă stă la îndemână dacă doriți să vă lăsați dar, nu asta vreau să spun acum. Credeți voi, vreodată în viața aia a voastră de lefegii, că dacă veți fi fericiții posesori ai unei astfel de pungi (cică una d-aia costă vreo 300.000 de euroi) veți putea s-o transformați în bani? Niciodată dragilor! Cui să vinzi, sărăciilor din România? Bine, îi excludem pe politicieni, ei oricum fac și spun lucruri trăsnite, s-ar putea să aveți ceva șanse pe la parlament sau palatul victorița, însă, șansa de a găsi un cumpărător de bună credință (ce frumos sună asta) este mai mică decât cea în care veți câștiga premiul cel mare de la loto…Mai degrabă, primul client al vostru, va fi un băiat sub acoperire, pe care nu dai doi bani, dar îți dă el vreo 20 de ani de studii post-doctorale…:D Hai, peace brother!

La Nord, prin noi înșine – Compatibilități de cuplu 08.03.2019

Astăzi, de ziua femeii, bărbații vor fi foarte atenți cu partenerele lor. În acest sens, se vor asigura că partenerele lor vor consuma cele patru pahare regulamentare pentru că da, mâine, ei vor desăvârși lucrarea, adăugând un zero în dreptul numărului, devenind astfel cele 40 de pahare regulamentare!

La Nord, prin noi înșine – Iarna, viscolul și frigul

Doriți-vă mult viscol în viața voastră!:) Vorbesc serios. Păi, ce fac oamenii când este viscol și frig afară? În mod natural se înghesuie unii în alții pentru a obține mai multă căldură. Ce se mai întâmplă când viscolul apare? Pene de curent electric, cade rețeaua de încălzire centrală, sau cea de apă…Magazinele nu mai au marfă, și tot așa. Sunt momente absolut unice când, cu adevărat, ne îndreptăm unii către ceilalți…Și, știm să facem asta de mii de ani! Așa că, eu vă doresc mult viscol în viața voastră! 😀
Later edit (editare târzie) : Imaginați-vă că internetul nu mai funcționează. 😀 Nu cumva veți fi obligați să interacționați cu cei din apropierea voastră? Eu citez doar o sursă demnă de încredere care, după o pană de curent în SUA, a raportat, la nouă luni diferență, o creștere a natalității în acea zonă…

La Nord, prin noi înșine – Baloane de săpun 13.02.2019

Acum două seri, Bianca și cu Sandi au cumpărat mai multe jucării pentru Sofia-Elena. Printre ele, și un pistol care făcea baloane din săpun…Mă uitam la nepoțica mea de 10 luni cum se bucură de fiecare balonaș care se naște, plutește câteva secunde, apoi coboară ușor către sol, dispărând…De fapt, Sofia-Elena nu exprima doar bucurie. Era o bucurie amestecată cu uimire, pentru ca mai apoi să se transforme într-o încercare de a prinde fiecare balon, pentru ca în final să exprime uimire amestecată cu dezamăgire atunci când, lovindu-se de sol, baloanele dispar pentru totdeauna…Se pare că aceste balonașe din săpun sunt chiar viața noastră însă, mulți dintre noi rămânem doar cu dezamăgirea, uitând de bucuria întâlnirii cu ele, surpriza sau uimirea…Uitând de plutirea ușoară a lor, uitând de încercările sortite eșecului de a le prinde în palmele noastre…

La Nord, prin noi înșine – Ce înseamnă să fii ”șmecher” 06.02.2019

Știți că eu fumez, dar nu asta doresc să scot în evidență. Așa, cum vă ziceam, mă trezește nevoia de o țigară foarte matinală pe la 4 și 20, merg pe balcon și-mi aprind una…În întunericul de afară, luminile farurilor unei mașini. Se apropie și oprește lângă blocul vecin un taxi…Banal, nimic spectaculos. Însă, din blocul de alături ies doi vecini care lucrează la o firmă de salubritate, cu instrumentele din dotare, adică măturoi cu coadă lungă și lopată și, se apropie de taxi. Bărbatul, deschide atent ușa femeii, care urcă în mașină. Apoi, cu ajutorul taximetristului, îndeasă sculele în mașină, pentru ca, în final, să urce și el. Ei bine dragii mei, asta înseamnă să fii șmecher! Să mături străzile, și să mergi la muncă cu taxiul! 😀 Recunosc, eu nu-mi permit să merg cu taxiul la muncă…

La Nord, prin noi înșine – Despre bătrânețe, cu patimă 03.02.2019

Astăzi, eram la plimbare pe la mare, împreună cu soția și nepoata. Nepoata, mai pe jos, mai în cărucior. La un moment dat, doar în cărucior că deh, are doar 10 luni. Ieșind de pe faleză și mergând spre sens, am luat-o pe trotuar, ca tot omul care știe la ce folosește un trotuar. Din față veneau trei doamne (și toate trei) trecute bine de prima tinerețe, ținându-se de braț, precum zidul chinezesc. Întâmplător, eu conduceam căruciorul. Nici nu m-am gândit că nu ne vor face loc și nouă să trecem, pur și simplu doamnele nu au mișcat niciun gest că ar dori să ne facă și nouă loc să trecem…A trebuit aproape să cobor cu căruciorul de pe trotuar ca să las bătrânele să treacă…Am rămas stupefiat. Nu este prima întâmplare de acest gen, frecvent mi se întâmplă așa ceva. Evident, cel mai deștept cedează dar, stimați concetățeni de vârsta a doua și a treia, dacă ați fost proști de tineri, la bătrânețe doar vă jucați! Nu există o regulă care să spuă că toți bătrânii trebuie respectați, ci doar cei care merită. Așa că, data viitoare când mă mai întâlnesc cu trei babe care nu se sinchisesc, vă promit c-o pun pe Sofia să vă înjure pe limba ei…

La Nord, prin noi înșine – Clinic și subclinic 25.01.2019

Asistăm la o explozie de informații google-iene cărora avem nevoie să le acordăm atenție. Spun asta pentru că, majoritatea clienților mei vin la mine informați de măria sa Google. Haideți să le luăm pe rând. În primul rând, dragii mei, există doar trei abordări psihoteraputice validate clinic: cea cognitiv-comportamentală, psihodinamică și cea experiențialist-existențialist-umanistă. În rest, așteptăm validarea științifică. Adică, apa rece cu care mă spăl pe față este o terapie dar, subclinică. Apoi, terapia prin flori sau floricele, nu-mi va trata depresia, sau anxietatea. Și mai departe, am marea rugăminte la voi, dragii mei colegi, să nu amestecați dezvoltarea personală cu tratamentul clinic. Sunt două lucruri total diferite, destinate unor categorii de clienți/pacienți total diferite. Ați face mult bine profesiei și, vouă înșivă, dacă explicați pe înțelesul clienților voștri aceste lucruri. În rest, numai de bine! 

La Nord, prin noi înșine –Scuzele 20.01.2019

În sala de așteptare a unui dentist cunoscut din Mangalia, eram eu și alte 10 persoane. Se apropie de mine o femeie de peste 70 de ani:
– Adrian, te rog frumos să mă ierți pentru ce am spus și ce am făcut acum 35 de ani…
Am rămas blocat, nici măcar nu o remarcasem. Era prima șefă a mea, care, da, la vremea respectivă, (aveam vreo 17 ani) mă discriminase pe criteriu de vârstă…
-Nicio problemă doamnă, chiar nu mai contează, am zis eu liniștit.

La câteva luni, femeia aceasta a murit. Mulți mi-au prevestit și mi-au prevăzut viață grea și vremuri grele. Ei bine, voi toți cei care v-ați grăbit, voi toți care treceți pe lângâ mine și puneți capul în piept, voi toți care mi-ați prevăzut o viață tristă, vă mulțumesc. Fără voi, poate, eram mai trist, poate nu eram unde sunt acum. Și da, vă înțeleg dacă, întâlnindu-vă pe stradă, puneți capul în pământ…:) Să fiți sănătoși! 🙂

Later edit (editare târzie): Celor care nu acceptă că eu am reușit, nu le vine să creadă, ținând cont de condițiile vitrege, le acord o ședință pro-bono. Înscrierile se pot face aici, sau la adriantrica@yahoo.com
Very late edit (o editare foarte târzie): Vă mulțumesc tuturor care ați aruncat cu noroi (pământ) peste mine. De-acolo, din groapă, mă rugam la Dumnezeu să am cât mai mulți dușmani care să arunce o lopată cu pământ peste mine…Ei bine, visul mi s-a îndeplinit! Vă mulțumesc dușmanii mei! Sunteți extraordinari! Fără aportul vostru, n-aveam cum să ies din groapă! Vă mulțumesc din suflet!

La Nord, prin noi înșine – Cazul ”Virgil” 06.01.2019

Virgil are 34 de ani, este necăsătorit dar are o prietenă, și a venit la mine pentru niște stări de anxietate care-i făceau probleme. Virgil este un tip înalt, blond, și subțirel, fără să fie neapărat slab. Are ochii albaștri și, este de un calm demn de apreciat. Vorbește încet, cu o intonație și un volum remarcabile. În aproximativ cele 12 ședințe (vreo trei luni) nu l-am auzit și nu l-am văzut să se enerveze sau să ridice vocea. Ei bine, după aproximativ o lună, stările de anxietate au dispărut, și, odată cu ele și clientul meu. Eu realmente mă bucur când un client nu mai apare la ședința programată, pentru mine, treaba asta este un semn că acelui client îi este bine. Nu mare mi-a fost mirarea când, la vreo 10 zile de la ultima ședință, Virgil mă sună. Nu a dorit să-mi spună la telefon pentru ce problemă dorea să lucrăm.

– Știți, eu am fost gras…
– Nicio problemă, nici eu nu sunt vreun Clint Eastwood din profil…
– Înțeleg, dar eu am fost foarte gras, zice Virgil imperturbabil.
– Ok, cât de gras, accept eu jocul.
– Păi, înainte de operație, aveam 225 de kilograme.
– Stai puțin, ce fel de operație, și când s-a întâmplat asta?
– Operație de micșorare de stomac, acum doi ani.
Nu știam ce să mai zic, eram derutat total. Nu-mi venea să cred că omul din fața mea, ar fi putut avea vreodată 225 de kilograme. Efectiv nu știam cum să reacționez, ce să spun. Deruta mea era una totală. Într-un final, am decis că abordarea standard era singura utilizabilă în acel moment.
– Ok, pentru ce problemă ești acum aici Virgil?
– Domnule psiholog, când merg pe stradă, am senzația că sunt gol, sunt complet dezbrăcat, și toată lumea este cu ochii pe mine…De vreo câteva zile, mi-e frică să mai merg pe stradă…Ah, și nu v-am spus, la un an de la operație mi-a apărut psoriazis-ul ăsta pe brațe și pe spate. Virgil își suflecă mâneca de la brațul stâng și îmi arată niște pete roșiatice dar întunecoase.
– Ok, ce dorești să lucrăm Virgil?
– Păi, teama asta nejustificată…Apoi, parcă mă simt vulnerabil, mi-e frică și de umbra mea…
Ședințele care au urmat au avut menirea să-l obișnuiască pe Virgil cu noul lui statut, de om ”vulnerabil”. Cumva, el se simțea în siguranță cu statura și greutatea lui…Acum, avea nevoie să găsească alte maniere de protecție.

La Nord, prin noi înşine – Despre tot ceea ce nu aţi făcut la timpul potrivit 02.01.2019

O temă importantă pe care o regăsesc în expunerile clienţilor mei fac trimitere la regrete. Unii regretă un moment insuficient exploatat, alţii regretă pe de-a întregul o perioadă (gen copilărie, adolescenţă, tinereţe), iar o altă parte regretă oportunităţile, şansele pe care viaţa le-a oferit. Până la urmă, vorbim despre adecvare şi curajul de a introduce o schimbare în viaţa noastră. Uşor de „diagnosticat”, dificil de pus în aplicare. Nu vă voi vorbi din perspectivă scolastică, ci doar din propria experienţă, fie ea de specialist, sau de muritor de rând. Ce am constat eu? Sunt mult mai câştigaţi, se simt mult mai bine indivizii care au acceptat schimbarea ca făcând parte din viaţa lor obişnuită. Toate problemele încep atunci când negăm natura dinamică, într-o permanentă schimbare a vieţii. Dacă nu dăm voie oamenilor toxici să plece din viaţa noastră, ei n-o vor face din proprie iniţiativă niciodată. Dacă nu îmi asum un procent frumuşel de incertitudine, schimbarea nu va apărea. Dacă decid că pot să trăiesc perfect fără să schimb nimic, pot fi sigur că sunt mort. Un fel de mort viu, zombi, numiţi-l cum doriţi. Cele mai mari probleme le-am remarcat la segmentul de clienţi ajunşi la maturitate, dar care nu au avut copilărie sau adolescenţă ori tinereţe. Adică, copii fiind nu au avut parte de joc, adolescenţi care nu au experimentat sau încercat, tineri care au făcut doar ce au spus alţii că este bine pentru ei…Aşadar, dragii mei, faceţi lucrurile la timpul lor, ulterior nu mai este posibil.