27.12.2020

La Nord, prin noi înșine – De-a latul tastaturii

Acum pricep cum se simțeau, ce simțeau sau vorbeau străbunii noștrii dacii, după cucerirea romană. Ceva de genul ăsta: ”bradăre, să moară chillu’ meu, ieșim și noi andărcovăr pe strit? Ies! Așa mai fașionați, cul? Beibi, ești strong! For șor, mie-mi miroase a pin! Ghivmi faif! Uau…Și nici n-am siviul la mine, uite am daunloadat meilul ăsta, unii fraieri au nevoie de un frilensăr ca mine. Fac! Ce mă fac, musai să beac hom să iau sticărul și să senduiesc/șeruiesc siviul, alfel no mani nici luna asta…

09.12.2020

La Nord, prin noi înșine – Cazul ”Colțescu”

Dragii mei, din punctul meu de vedere, această întâmplare are la bază un conflict. Ce este un conflict? Simplu, o situare pe planuri de înțelegere diferită, unde fiecare parte este convinsă că deține adevărul. Punct. Domnul Webo, trăit prin Franța, nu are cum să știe că în România, în limba română, negrul înseamnă negru, iar albul este alb. Așa stau lucrurile, și nu avem cum să le schimbăm. Așadar, pe la urechile sensibile ale domnului antrenor secund a ajuns acest cuvânt, ”negro”, care în franceză are conotație rasistă. Pentru că în Franța culorii negru i se spune ”noir” (se pronunță ”noar”), iar ”negro” chiar are conotație clar rasistă. Sigur, domnul Webo nu cunoaște limba română, iar domnul Colțescu nu a trăit în Franța, ca să poată știe că ”negro” din limba franceză are conotație rasistă. Bun, ce se întâmplă acum? Toată lumea îl pune la zid pe un om care nici măcar habar n-avea că discriminează. Eu vin și întreb, având antecedentele lui Colțescu (ideația suicidară cunoscută de noi toți), dacă se întâmplă o tragedie, și omul ăsta chiar își ia viața, cum vor reacționa toți cei care acum îl execută public? Vor pune genunchiul pe pământ? Nu! De ce? Pentru că noi suntem români, iar noi suntem obișnuiți cu discriminarea, nu ne mai afectează!

04.12.2020

La Nord, prin noi înșine – And the winner is…

Acum câteva zile m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu. Nu l-am mai văzut de aproximativ 33 de ani. Mai mult decât o viață de om. Evident, am reluat relația cu el din momentul în care ne-am despărțit. Bucuria revederii s-a scurs repede, iar el a fost curios să afle ce s-a întâmplat cu mine din momentul despărțirii. Bucuria de pe fața lui s-a transformat treptat, pe măsură ce-i ofeream parcursul vieții mele, în mirare, o mirare apropiată mai mult de perplexitate. Nu-i venea să creadă, și l-am înțeles perfect. Nici mie nu-mi vine să cred (câteodată) că am fost în stare de un astfel de parcurs. Pentru că în continuare era foarte confuz (”Băi, nu-mi vine să cred, tu nu faci mișto de mine, nu?”), am scos o carte de vizită și i-am oferit-o. Se uita la acea carte de vizită, apoi la mine, iar la cartea de vizită și tot așa. La despărțire ne-am îmbrățișat, și ne-am promis că ne vom suna…

Acum, când privesc înapoi, pot spune că am experimentat foarte multe, și bune și rele: am cunoscut bucuria, fericirea și iubirea, la fel cum desconsiderarea, defăimarea, batjocura și ura nu-mi sunt deloc necunoscute. Peste toate acestea, rămâne determinarea, credința că visul mi se poate realiza. Fără cei pe care i-am cunoscut, și buni și răi, nu aș fi reușit. Unii m-au învățat cum să iubesc, iar ceilalți cum să nu fiu. Sunt la fel de importanți, pentru că visul meu este doar la început. Mai este mult timp până când voi putea spune: ”And the winner is…”

29.11.2020

La Nord, prin noi înșine – Anotimpul schimbării

Recent, am lucrat cu un depresiv. Povestea lui era cât se poate de reală și rezonabilă. Mi-a explicat cum viața lui este gri, fără sens și fără scăpare, mi-a argumentat cât de trist și de deznădăjduit se simte. Și da, l-am crezut pe cuvânt. Nici nu mi-am pus problema că ar putea să exagereze. Apoi, mi-a ridicat mingea la fileu, fără să realizeze. Omului îi plăcea să meargă pe munte. Să zicem că pe client îl cheamă ”Marius”. Iată un fragment din dialogul cu acesta:

– Of, dac-aș mai putea să mai merg măcar o singură dată pe munte…

– Ești pasionat de munte?

– Da…

– Marius, tu ești acum în vale, iar cerul este plin de nori, și mai și plouă.

-Plouă? Cum așa, că nu înțeleg…

– Ai observat că, atunci când ești la poalele muntelui și plouă, dacă începi să urci pe munte, și ai depășit plafonul de nori, acolo este soare, și e bine?

– Hmm, da…

– Ei bine, tu acum ești în vale. Tot ce ai de făcut, este să începi să urci.

30.10.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre toleranță

Nu este un secret pentru nimeni faptul că sunt un fan al lui Marcus Aurelius. Discutam astăzi cu o colegă de muncă despre hotărârea cu care avem nevoie să mergem înainte cu orice preț, și mi-am adus aminte de vorbele filosofului-împărat. Iată ce spunea acesta: ”Cei care îți stau în cale în timp ce înaintezi conform dreptei rațiuni, după cum nu vor putea să te abată de la o activitate sănătoasă, tot așa să nu te facă să pierzi din bunăvoința față de ei. Dar păzește-te deopotrivă în aceste două cazuri, nu numai pentru a te menține ferm în judecată și în acțiune, ci chiar pentru a-ți păstra bunătatea față de aceia care încearcă să-ți pună piedici sau alte dificultăți. Căci ar fi o slăbiciune să-i tratezi cu asprime, după cum tot o slăbiciune ar fi să renunți la acțiuni sau să cedezi fiindcă ai fost cuprins de panică. De fapt, ambii sunt dezertori, atât cel care tremură de frică, cât și cel care se arată ostil și străin de cel care prin natură îi este părinte și prieten” (Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși, ediție bilingvă, Editura Humanitas, București, p.325).

16.10.2020

La Nord, prin noi înșine – Când iubirea se termină

(Bărbat, 45 de ani, în plin proces de divorț)

– Spuneți că ar fi mai bine pentru mine să-mi schimb atitudinea față de relația de cuplu, și că dacă schimb partenera fără să schimb ceva la felul în care văd relația, nu va fi un avantaj pentru mine?

– Da, cam așa ceva.

Clientul scoate telefonul mobil, ”răsfoiește” puțin în el, și-mi arată niște fotografii cu o femeie frumoasă, atrăgătoare, toată numai un zâmbet. Apoi, răsfoiește din nou prin telefon, și-mi arată fotografii cu o a doua femeie îmbătrânită de vreme, tristă și neîngrijită.

– Care credeți că este actuala mea soție?

– Nu știu, nu pot să ghicesc.

– Haideți să vă dau un indiciu, spune clientul, care din nou răsfoiește prin telefon, și-mi arată iar niște fotografii. Era chiar el, cu burtă, nebărbierit, trist și fără ”sclipire”.

– Ok, cred că înțeleg. Dar, indiferent de ce vei decide tu, eu tot rămân la părerea mea, adică ai nevoie să schimbi ceva la tine și la viziunea ta față de viața de cuplu, altfel…

– Greșiți, domnule psiholog. Și, nu mi-ați răspuns la întrebare.

– Soția ta este femeia aceeea frumoasă, zâmbitoare?

– Nu domnule psiholog, este exacat invers! Și, știți ce este extraordinar? Mă iubește, și ar face orice ca să fie cu mine.

– Cine te iubește, soția?

– Nu domnule, cealaltă!

– Aha…Am înțeles. Știi ce, eu nu sunt aici ca să te divorțez pe tine, iar femei frumoase sunt peste tot, depinde de fiecare dintre noi cum privim lucrurile. Dacă ai venit la mine ca să-ți dau eu ”ok”-ul pentru divorț, ei bine, nu pot să-mi asum așa ceva…

– Stați să vă arăt încă ceva, spune din nou clientul, în timp ce-și face de lucru cu telefonul. Îmi arată profilul de facebook al acelei femei zâmbitoare. Studii universitare și post universitare, manager, singură cu doi copii, firmă.

– Nu știu unde dorești să ajungi, dar eu tot cred că ar fi mai bine dacă te-ai reorienta către relația de bază și…

– La naiba cu relația de bază! Mi se rupe de ea! Știi dumneata câte eforturi am făcut să salvez căsnicia asta?! Am acceptat că m-a înșelat timp de cinci ani cu un altul, am crezut că am avut și eu o vină pentru că s-a dus la altul, am strâns din dinți, am luptat pentru iubirea mea, am ales să renunț la câțiva prieteni doar pentru că nu-i plăceau ei, am început să mergem în vacanțe exotice pe care nu ni le puteam permite, asta în ciuda faptului că nici măcar casa nu este a noastră, ci a băncii, și tot așa. Am făcut, crede-mă mai multe decât crezi tu!

– Ok, și ce cauți la mine, cu ce pot eu să te ajut?

– Nu mai am curaj să iubesc. Sunt mort, sunt extenuat și sunt speriat. Nu știu dacă mai pot s-o iau încă o dată de la capăt.

– Așa spui acum, mai vorbim peste ceva timp. O iubești?

Clientul se uită la mine, mă fixează cu privirea, și timp de câteva secunde bune nu spune nimic, fixându-mi în același timp privirea. O privire care trecea prin mine. Într-un final rostește:

– Nu, nu o iubesc. În schimb, ea mă iubește imens…

01.10.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre sacii cu regrete nenumărate

Pentru prima dată în istoria ultimilor 30 de ani, un partid de dreapta câștigă alegerile. Sau, cum îmi place mie să spun, ne-am confruntat temerile, am ieșit din zona de confort și am reușit să aducem la putere oameni care nu plâng pentru că au fost dați la o parte, și li s-au confiscat jucăriile. Apoi, unii au impresia că funcțiile publice, fie ele și unele alese de electorat, le sunt conferite pe viață. Asta-mi aduce aminte de evenimentele din decembrie 1989 când cineva îmi spunea că nu-i vine să creadă, și-mi cerea să-l ciupesc. Ei bine, astfel de oameni, s-au uitat pe filmările camerelor de înregistrare, și au văzut niște băieți sprinteni fugind cu sacii în spinare. Și au dreptate. Și eu dacă aș vedea pe cineva cărând un sac în spinare, m-aș gândi imediat la faptul că omul acela a muncit la ceva, și-și cară munca din punctul ”a” în punctul ”b”. Așa gândesc eu, pentru că mie-mi place munca (de 30 de ani lucrez și în privat, și la stat, altfel eram de mult plecat din țară). Cei care au pierdut, s-au gândit imediat că un om care cară un sac în spinare, este un hoț…De ce au gândit așa? Foarte probabil pentru că așa gândesc hoții. Dar, ce mi se pare absolut lamentabil, este să nu știi să pierzi. Să te isterizezi (firea, ciolacu) într-o astfel de manieră, este dezolant. Până la urmă, cei care au pierdut acum, sunt cei pe care i-am votat timp de 30 de ani. Noi, nu altcineva! Nu cumva noi suntem vinovați pentru că am permis unor oameni de slabă calitate să ne conducă? Ba da. Vă garantez eu că neamțul de la Timișoara va face din acest oraș, în câțiva ani, cel mai frumos oraș din România. De ce? La fel, pentru că ne consumăm resursele pe răfuieli sterile, în loc să ne suflecăm mânecile și să trecem la treabă.

30.09.2020

La Nord, prin noi înșine- Despre responsabilitate civică

”Am făcut ceva în interesul societății? Deci mi-am făcut un serviciu. Să ai întotdeauna la îndemână acest gând, și să nu te oprești în niciun fel”.

Marc Aureliu.

22.09.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre reușită

Cei care mă cunosc, îmi cunosc integral povestea. Aș vrea doar să le reamintesc că am picat examenul de intrare la liceu, nu am luat treapta, am terminat liceul la seral, iar la examenul de intrare la facultate (istorie-filosofie), aproape că m-am p….. pe mine. Nu mai contează. Oameni buni, am descoprit ceva: consecvența vă va duce exact acolo unde vă doriți. Sunt exemplul viu că se poate. De astăzi sunt doctorand în psihologie al Universității din București, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației.

Viața merge mereu doar înainte. Așa și eu. Așadar, citiți mult, cu adicție cu tot.

31.08.2020

La Nord, prin noi înșine – Valori de stocare

Cele mai frumoase amintiri și momente din viața noastră, nu sunt, sau nu ar avea de ce să fie prezente aici. Sufletul nostru are o capacitate de stocare mai mare decât orice alt suport fizic artificial.

29.08.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre amante/amanți

Multă lume mă întreabă cum pot avea o amantă, sau un amant. Redau succint următoarele lucruri obligatorii pentru a avea o relație bună cu amanta/amantul tău:

1. Nu întreba niciodată de unde vine, și de ce a întârziat acasă;

2. Nu-i controla niciodată telefonul/laptop-ul sau alte gadget-uri;

3. Fii convins/ă că nu ești singura/singurul din viața lui/ei;

4. Dacă iubești, cu siguranță vei fi în stare să-ți iubești și amanta/amantul;

5. Banii contează. Un amant/o amantă bună îți va cere întotdeauna s-o faci cu prezervativ;

6. Fii ferm convinsă/convins că ești cel puțin al doilea/ a doua în viața celuilalt;

7. Totul este bine până la bani. Dacă n-ai bani de-un joint, și este a paișpea oară când se întâmplă, ești un bou;

8. Trezește-te, toată lumea este îngrijorată pentru că tu vrei un amant/amantă. Și, după aceea?

9. Ok, ai avut mulți amanți/amante. Qoui prodist?

10. Calmează-te. Cea/cel mai bună/bun amantă/amant, este chiar soția/soțul tău. Acolo este cheia.

06.08.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre gândire

Acum mai bine de 67 de ani, în 1953, pe-aici, pe-aproape de mine, pe dealurile de la Hamangia (actualmente comuna Baia, județul Tulcea), s-au descoperit două statuete, cea mai cunoscută dintre ele fiind denumită ”Gânditorul”. Acestea au o vechime de peste 8000 de ani. Lucrul acesta îmi confirmă faptul că acum 8000 de ani oamenii gândeau. Ceea ce nu pot spune despre unii dintre contemporanii mei, din nefericire.

19.07.2020

La Nord, prin noi înșine – Mecanismele de apărare în vremea pandemiei

Să tot fie vreo 7 luni de când cu pandemia asta. Vreme suficientă să observ la cei din jur (și la mine, de ce nu?) o serie de mecanisme de apărare absolut noi. Recent, mi-a atras atenția o cucoană trecută bine de 50 de ani, și care călătorea cu trenul. Bineînțeles, atunci când polițiștii i-au atras atenția că nu poartă mască, ea a găsit că, în acest context, cel mai frumos lucru este să-i sfideze pe oamenii legii, afirmând că ea nu are de gând să poarte ”botniță”. Cu câteva săptămâni în urmă, un tânăr american de 30 de ani, a mers la o ”petrecere Covid” adică, mai pe românește, a mers la un chef unde gazda era un alt tip confirmat pozitiv cu sars cov 2. Ajuns pe patul de spital, și întrebat fiind de ce a ales să facă acest gest necugetat, el a răspuns medicilor că nu credea în existența virusului, și a vrut să verifice personal treaba asta. Și da, acum crede. Apoi a murit.
Bineînțeles, cu toții ne punem întrebări despre situația actuală. Unii sunt mai sceptici, alții se duc în extrema cealaltă și se protejează excesiv (spre exemplu, când șofează și sunt singuri în mașină, acești oameni poartă masca), iar alții (cei mai mulți) încearcă să se adapteze. Surprinzător, am descoperit o categorie de persoane care pur și simplu sfidează ridicolul, afirmând că pentru ei nu există nicio pandemie, și au de gând să dea în judecată pe toată lumea, nu contează pe cine. Sper să-i dea în judecată și pe cei de la secțiile de terapie intensivă. Dac-aș fi în locul lor, chiar le-aș spune: ”Ce dracu vă prefaceți bă că sunteți bolnavi?! Hai, mișcați-vă fundurile și spuneți cine v-a plătit să vă prefaceți în halul ăsta!” Doar că, dacă-i inviți să facă o plimbare prin ATI și să respire aerul curat de acolo, se codesc. Hmm, trebuie să fie ceva în toată chestiunea asta…Da! Negarea pandemiei poate fi un mecanism de apărare. Dacă neg existența evidentă a virusului, nu mai am de ce să-mi bat capul cu toată adaptarea asta la noul context. Precum amerindienii. și ei au refuzat să se adapteze. Nu știu dacă le-o fi mai bine neadaptați în rezervațiile special create pentru ei, știu doar că aproape au dispărut. Apoi, mă uitam la cei care dădeau interviuri pe la televiziuni, și, descopeream indivizi care nu-și luaseră bac-ul, dar ei știau cel mai bine cu ce se mănâncă toată mascarada asta! Evident, am încercat să mă pun în pielea lor, și am descoperit că unora realmente le vine greu să se adapteze. Nu numai că li se pare greu, dar nici nu vor să se gândească la alternativa protecției. În primul rând a lor, apoi a celorlalți. Ei, precum Descartes, gândesc așa, liniar: a+b=c, și tot ce nu se încadrează într-o astfel de gândire, nu există! Simplu, nu? Astfel de oameni, nu-i convingi decât atunci când mai au timp să spună ”Te iubesc draga mea, ai grijă de ăia mici…” apoi își dau obștescul sfârșit. Sigur, acum când scriu rândurile astea, cei din tribul gulerelor albe de la Bruxelles, împart cașcavalul covidat. Pentru că da, unde sunt bani, sunt și interese. Dar asta-i altă mâncare de pește…

15.06.2020

La Nord, prin noi înșine – Vulpoiul bătrân și lupii tineri

Au trecut 30 de ani de la evenimentele care au pus capăt unei speranțe. Atunci, în 15 iunie 1990, a murit speranța într-o viață normală, cu adevărat democratică. Toți anii care s-au scurs de atunci, n-au făcut altceva decât să confirme triumful minciunii, oportunismului și neocomunismului. Clasa politică de astăzi, nu poate să fie altceva decât moștenitoarea celor care au reușit atunci să pună mâna pe pârghiile puterii. Cine sunt acești oameni? Ei bine, eșalonul doi ai oamenilor din partidul unic, și cei din Securitate. ”Vulpoiul bătrân” aka Ion Iliescu, și ceilalți care i-au fost alături, sunt ”lupii tineri”. Toți aceștia erau mânați de dorința de a ieși în față, de a parveni. Ei sunt cei care au adus corupția și șpaga la un nivel de înaltă specializare, de adevărată virtute și valoare. În seara asta, am aflat că Isărescu a colaborat cu securitatea. Este emblematic acest lucru: nimeni nu putea accede într-o funcție de conducere dacă nu venea ”aprobarea” de la grupul celor care vor acapara puterea pentru toți acești 30 de ani. Competența, valoarea profesională, integritatea sau abilitățile ori capacitățile personale, nu erau repere care să califice pe cineva pentru a accede la o funcție publică, spre exemplu. În opinia mea, până când vinovații, care sunt în continuare la butoane, nu vor fi pedepsiți, această națiune nu are nicio șansă să se facă bine. Pentru a reuși acest lucru, avem nevoie de o națiune educată. Fără educație, vor mai trece încă 30 de ani fără să se întâmple nimic. În continuare vom avea politicieni care vor ”lucra” doar pentru ei și clanurile lor. Ori, ca să educi o națiune, ai nevoie de cel puțin o generație, adică cel puțin 20 de ani. Din păcate…Chiar dacă mâine vor fi pedepsiți vinovații pentru mineriade sau cei din dosarul ”revoluției” vom mai avea nevoie de un timp îndelungat pentru a face lucrurile să meargă în această țară…

07.05.2020

La Nord, prin noi înșine – Stima de sine și feizbucul

La fel ca și în lumea reală, pe feizbuc lumea se împarte în categorii. Unii vor să-și promoveze prea mult eul, alții stau la colț și pândesc (voyeur-iștii), alții sunt foarte vocali și promovează orice -politică, mărfuri, lupte, nemulțumiri- unii chiar doresc să știe potențialii lor spărgători de case unde sunt pas cu pas, alții analizează cu un (sau doi) ochi critic toate acțiunile altora și comentează în sinea lor:: ”Uite-o și pe proasta asta, a mers la Sinaia, la Peleș”, sau ”Ce grasă e, și ce penibilă poate să fie”. Dar mai este o categorie de consumatori de feisbuc, cea care nu spune nimic celorlalți, pur și simplu nu vorbesc nimic despre ei, despre viața lor, și pândesc, poate, poate…O altă categorie de utilizatori facebook (mie îmi place să rostesc cuvântul așa: ”Face Boc), consideră că numele și prenumele, ocupația, etc, etc, sunt neimportante. Am prieteni care se numesc ”Lună senină”, ”Suflet imens”, ”Aripi de fluturi”, și alte porcării de genul ăsta…Să nu mă întrebați nimic despre cum aș interpreta eu treburile astea! Nici măcar psihologic! Eu știu un lucru: fiecare se relevă celorlalți, în măsura în care au curaj (sau au putere) să facă acest lucru. Și îi înțeleg. Vor doar să fie niște observatori distanți, nu doresc să fie implicați în nimic, iar viața lor este una…nici nu știu cum s-o numesc, tristă? În fine, am prieteni din 2010 (anul în care mi-am făcut cont pe feizbuc) care nu au postat nimic, dar ei sunt activi. Urmăresc. Habar n-am ce. Cum trece viața? În fine, am prieteni care tot timpul sunt dispuși să-mi arate ce au mâncat, ce fel de unghiuțe și-au pus, și ce mișto este să râzi de alții. Treaba lor. Adică, problema lor, hoții vor ști în permanență unde sunt, ce fac, și cam ce parale fac, și acționează. Și hoția este o profesie ce, doar politicienii sunt hoți? Apoi sunt cei care nu reușesc absolut deloc în viața reală, și atunci fb (foarte bine:D) este un prilej să mai ostoiască din durerea neîmplinirilor reale…Hater-ii, (cei care urăsc) sunt omniprezenți. Ei au ceva de reproșat tuturor: edilului pentru că nu le-a astupat groapa din fața casei, președintelui pentru că este lent, prim-ministrului pentru că este bețiv, dumnezeului lor pentru că i-au părăsit, vecinului pentru că nu-și stăpânește pisica care își face treburile în grădina lui…Pe feizbuc sunt și naivi. Naivi care au speranță că viața lor va fi schimbată de cineva. Speranță care moare cu fiecare decadă. Dacă aveai 18 ani în 2010 și încă nu ai întâlnit prințul, de vină este feizbucul, nu tu. Și tu tot speri. După ce ai sperat atâta, apare viorel cu vulpița…În fine, cea mai parșivă categorie de consumatori de feizbuc, sunt cei care vând iluzii. Iluzii care au legătură cu greutatea ta corporală, iluzii care au legătură cu self esteem-ul tău, etc..Cert este un lucru: viața bate filmul. Dacă nu vă întoarceți rapid la viață, feizbucul vă va înmormânta. 

03.05.2020

La Nord, prin noi înșine – Vânzătorul

În perioada 1985-1988 am lucrat ca vânzător la Complexul Comercial ”Bazar” din Neptun. Ei bine, soarta a făcut ca eu să ajung la raionul de marochinărie, pălării și lenjerie intimă de damă…Și mai ciudat, eram singurul bărbat vânzător între alte 40 de colege…La prima vedere, s-ar putea spune că eram un privilegiat dar, veți vedea, nu a fost deloc astfel. Mi-aduc aminte de un bărbat, pe care-l trimisese nevastă-sa să-i cumpere sutien: ”Dom’le, habar n-am ce măsură poartă a mea la sutien, dar sunt cam așa!” Și îmi arată cele două palme cu degetele răsfirate și ușor arcuite. Apoi, erau suficiente femei care se roteau prin complex pe la mai multe raioane, mă vedeau pe mine la tejghea, dar nu aveau curajul să ceară ce doreau. Reveneau invariabil cu soții deranjați de pe la terase, și îi puneau pe aceștia să-mi ceară sutiene…Iată un astfel de dialog, mediat de masculul ei: ”Spune-i dragă că eu vreau unul cu o cupă mai mare!” sau, după ce întorceau marfa pe toate părțile, îi comunicau partenerului ce să-mi spună: ”Roagă-l pe domnul să-ți dea altă culoare, pe bej e cel mai bine, albul lasă urme de transpirație!” Evident, astfel de dialoguri aveau loc cu mine de față. Unele dintre cliente, erau cât se poate de curajoase, unele dintre ele probau sutienul măsurându-i circumferința direct peste bluză sau tricou, dar una a fost de-a dreptul spectaculoasă: ”Tinere, observ că nu aveți cabină de probă, te rog să mă lași să intru după tejghea, în magazie, să pot proba sutienul așa cum se cuvine…Dar, doamnă, nu aveți voie…Și, va trebui să vă însoțesc..Sigur, nu-i nicio problemă!” Sau, pentru damele cu sânii foarte mici, unii mi se adresau astfel: ”Aveți leucoplast pentru bubele nevesti-mi?” Cert este că dobândisem atâta experiență la vândut sutiene, încât era de ajuns să privesc pieptul unei femei, și să-mi dau seama cu foarte mare exactitate ce circumferință a bustului are, și ce cupă are pieptul aceleia…Mi-aduc aminte că, în primelele zile de lucru a fost aproape năucitor pentru mine, dar, la sfârșitul sezonului, nu mai aveam niciun chef să aud de sutiene și de problemele lor cu țâțele. 

01.05.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre izolare și decompensare

Discutam astăzi cu amica mea Laura Stifter despre izolarea forțată care, știm cu toții pe piele noastră, este profund energofagă, adică mare consumatoare de resurse de tot felul: fizice, psihice, emoționale, financiare, sociale sau de altă natură. Ei bine, după o astfel de perioadă, omul, în mod natural, va parcurge, mai devreme sau mai târziu, o zonă de decompensare. Decompensarea poate apărea atât în plan psihic, dar și somatic sau emoțional. Aici, statul, conducerea acestei țări, ar avea nevoie să fie foarte atenți și să atenueze acest efect prin politici care să compenseze pierderile suferite. Aceste măsuri au nevoie să fie unele cam de aceeași intensitate cu cele pe care populația le-a suferit.. Spre exemplu, ar putea să dea startul unei reforme adevărate în educație, sănătate dar și în alte domenii la fel de importante. Dacă noi, cei care prin sacrificiul nostru (am stat acasă de Paște, de 1 Mai) nu vom simți că primim înapoi ceva consistent, atunci putem să ne așteptăm la mișcări sociale de amploare, ca să nu pomenesc aici de anomie…Așadar, dragi politicieni, fiți cu mare băgare de seamă la perioada imediat următoare, pentru că de amploarea și calitatea deciziilor voastre, depinde cum va arăta țara asta în următoarea decadă. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre o izolare fizică, în primul rând, iar decompensările sunt mult mai ample și mai rapide. Unii dintre noi cunoaștem restrângerea libertăților de expresie (dar și cea de mișcare, pentru că nu puteam părăsi țara) din perioada comunistă, și am reușit cumva să supraviețuim dar, de data asta este cu totul altceva. Așadar, dragi politicieni, fiți foarte atenți la discursul lui Ceaușescu din ultima lui mare adunare populară când, pe fondul revoltei mulțimii, a decis cu de la el putere, să mai adauge o sută de lei la salariu…Nu fiți zgârciți, oferiți tot ce puteți, altfel istoria nu vă va ierta nici pe voi. Învățați din experiențele celor aflați vremelnic sau pe nedrept la putere, și fiți băieți deștepți, măcar odată în viață. Așa să v-ajute Dumnezeu!

26.04.2020

La Nord, prin noi înșine – ”Lumea nu va mai fi la fel”

Acum câteva zile m-a întrebat cineva ce părere am despre ce se întâmplă cu toată situația asta legată de pandemie, și cum văd eu că ar arătă lucrurile după. Bună întrebare! Așa cum spuneam într-un articol anterior (Cealaltă față a monedei) orice întâmplare, orice eveniment, orice lucru, are întotdeauna două fețe. Nu mă voi referi acum la cele rele, le cunoaște toată lumea. Iată care sunt lucrurile pe care le-am descoperit cu uimire, de ce să nu recunosc, care fac parte din cealaltă față a monedei:

1. Statul a devenit foarte interesat de creșterea nivelului de independență, de autonomie, în toate domeniile lui. Nu mă refer aici doar la măsurile sanitare și medicale adoptate, ci și la repornirea unor instituții care ne asigurau o relativă independență. Exemple: Institutul Cantacuzino, fabricile de medicamente;
2. Am descoperit că, pe fondul secetei prelungite din ultima vreme, suntem totuși o țară cu un potențial agricol enorm, nevalorificat. Stau și mă întreb, dacă toate politicile actuale referitoare la agricultură și la populația de la țară au dat greș, de ce nu au făcut acest lucru mai devreme?
3. Revenirea la o oarecare normalitate a valorilor. Medicii, polițiștii, profesorii, militarii, sunt la mare preț în aceste momente. De ce a fost nevoie să ne plece 200.000 de specialiști din sănătate? De ce învățământului nu i s-a acordat acel minim 6% din PIB? Dar ce mă bucură cel mai mult, este faptul că acum descoperim că avem specialiști în toate domeniile. De ce nu au fost consultați, și de ce nu s-a ținut cont de părerea lor?
4. Corupția nu mai ucide. Nici măcar psd-ul nu mai are curaj ”să măcăne”. Mă bucur că politicienii au înțeles să se ocupe de nevoile noastre (măcar acum!), nu să se preocupe cum să mai sifoneze fonduri publice (ce bă, am furat de la tine?). M-aș bucura dacă pedepsele pentru astfel de fapte ar fi înăsprite la maxim, inclusiv cu închisoarea pe viață. Pentru că da, dacă furi bani de la sănătate, atunci pui în pericol viața oamenilor! Pentru că da, dacă furi de la educație, vom avea în continuare votanți care vor pune ștampila pe o poză, neînțelegând nimic dintr-o doctrină politică sau alta!
5. Mediul. În sfârșit natura respiră. Adică se poate! Putem să fim foarte prietenoși cu mediul dar, ni se rupe dacă nu ne vede nimeni, iar noi poluăm…
6. Oamenii. Surprinzător pentru mine, aceste evenimente ne-au făcut mai solidari. Am reușit, în mare parte, să respectăm niște norme, și să-i protejăm pe cei mai slabi, mai bolnavi sau mai neputincioși decât noi. Am descoperit că putem să fim mult mai atenți la cei de lângă noi, fără să mai trecem nepăsători pe lângă aceștia.
7. Cu siguranță, lumea nu va mai fi la fel. Dar asta s-a întâmplat și anul trecut, și acum doi ani, și acum 30, și acum 100. Și așa va fi mereu. Pentru că lumea merge înainte.

Sigur, lista este mult mai lungă, dar nu ăsta a fost scopul meu. Îmi doresc să învățați să priviți viața exact așa cum este, și să țineți cont de faptul că aceasta are întotdeauna și bune, și rele.

17.04.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre suferință

Viața înseamnă suferință. Ne naștem în suferință, Isus a suferit pentru noi pe cruce. Nimic nu se schimbă dacă nu suferim, dacă nu ”muncim”, dacă nu punem osul la treabă. Fiecare dintre voi știți ce este în neregulă cu voi și cu viața voastră, doar că, majoritatea, nu sunteți dispuși să suferiți. Și atunci decideți că frecatul mentei, drogurile, alcoolul sau procrastinarea sunt numai bune să ostoiască un pic din apăsare. Din 16 ore de perioadă activă câte are o zi, prea puțin din această perioadă o folosim să îmbunătățim lucrurile! Să facem o socoteală. Cu cât este plătit în medie cineva pe oră? Să zicem cu 15 euro. 15 euro înmulțit cu 16 ore înseamnă 240 de euro pe zi, 7200 într-o lună, 86.400 pe an! De ce sunteți săraci? Pentru că evitați suferința. Când veți fi dispuși să suferiți, atunci viața voastră și a celor din jur se va schimba în bine.

16.04.2020

La Nord, prin noi înșine – De ce nu stau bătrânii acasă

Ca o continuare a unui articol anterior, am găsit de cuviință că am nevoie să aduc completări acelor opinii ale mele. Le voi expune mai jos, în ordinea care mi-a venit în minte. Așadar:

1. Sunt bătrân, și nu aveți voi ce să-mi faceți. Aceasta este cea mai prezentă modalitate de gândire și acțiune prezentă la acest grup de indivizi aparținând vârstelor înaintate. Îi găsiți peste tot, și oriunde. Și nu doar acum, pe perioada pandemiei. Sunt bătrânii care-și riscă viața traversând strada aiurea, sunt cei care sunt vocali din orice (”Ce-aveți bă cu noi, și voi veți ajunge bătrâni, rușine să vă fie!”) și oriunde. Bine, aceștia au fost vocali toată viața lor, acum doar se joacă. Pe ce mizează o astfel de persoană care gândește și se comportă astfel? Pe faptul că părul alb și pensia mică (aici este o altă poveste, clasa politică a avut grijă să implementeze perfect principiul ”divide et impera”) sunt atu-urile perfecte atunci când vor fi nevoiți să dea socoteală autorităților pentru nesăbuința lor, oricare ar fi aceea. Această categorie de persoane va fi prezentă sâmbătă noaptea la biserică, acuzându-i pe cei care stau acasă ca să-i protejeze, că sunt necredincioși.
2. Categoria persoanelor care nu mai au niciun contact cu comunitatea. Aceștia se uită la televizor, dar nu înțeleg știrile, nu înțeleg nimic din viața lor prezentă. Bine, aceste persoane nu au înțeles nimic din viața lor de foarte mult timp, acum totul decurge din inerție. Astfel de indivizi locuiesc de obicei la bloc, în marile aglomerări urbane. Nu comunică cu vecinii, nu răspund la salut, nu deranjează pe nimeni (decât atunci când uită gazul deschis și sare în aer tot blocul) și nici nu primesc vreodată pe cineva în casă. Trăiesc și se hrănesc doar cu amintirile din tinerețea lor, unde erau ”cineva” (spre exemplu, un securist, sau un fost activist mărunt de partid). Pentru ei, starea actuală de fapt nu există.
3. Persoanele afectate de suferințele degenerative din spectrul demențelor. Această categorie de indivizi este, mai degrabă, una clinică. Un bătrân cu demență știe și redă perfect ce-a făcut acum 60 de ani, pe vremea când avea 20 de ani și dărâma munții, dar nu știe ce a mâncat ieri la masa de prânz, în ce zi suntem, sau în ce an. Așadar, avem nevoie să-i diferențiem clar pe cei din această categorie, de cei din primele două…Suferințele din spectrul demențelor, nu alterează neapărat personalitatea și caracterul individului. Dacă ai fost o persoană profund nocivă și negativă în tinerețe, acum, la bătrânețe, când ai demență, vei fi cam la fel.
4. Ultima categorie, ce a bătrânilor funcționali. Ni se pare că sunt mai puțini, dar nu este deloc așa, în opinia mea, această categorie este cea mai mare dintre toate. Nu sunt vizibili pentru că înțeleg foarte bine ce se petrece în jurul lor, sunt asertivi, echilibrați și înțelepți, și nu simt neapărat nevoia să iasă în evidență. Mai presus de toate acestea, acești bătrâni sunt senini, împăcați cu ei înșiși și cu viața lor, lucru care, din păcate, nu poate fi sesizat foarte ușor la celelalte categorii anterioare.

Oricum ar fi, discuția se poate lungi la infinit. Și oricum ar fi un bătrân, avem obligația să nu răspundem cu aceeași monedă. Nu pentru că sunt bătrâni, ci pentru că și ei sunt oameni. Știu că lucrurile nu stau întocmai dar, voi, cei mai tineri, faceți totuși un efort, și nu intrați în polemici cu ei. Până la urmă, aici este vorba despre voi, nu despre bătrâni. De ce? Pentru că vârsta este o variabilă perfectă. Depinde de fiecare în parte ce face cu vârsta pe care o are. 

11.04.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre statul în casă

Ca o continuare a unei postări anterioare, revin la subiectul cel mai discutat zilele acestea, cel referitor la distanțarea socială, mai pe românește, statul acasă. Pentru o categorie dintre oameni, statul acasă este un chin. Ce naiba să faci într-o casă unde nu ai decât un televizor, eventual o conexiune la internet. Asculți cât asculți manele, joci table, mai un barbut, mai o șeptică, poate, poate, scapi de apăsarea zidurilor și a tavanului. Deschizi tembelizatorul, firește, pe antena 1 și musai la emisiunea Acces direct, ca să te lămurești (sau nu) care-i treaba cu vulpița, dar pereții parcă te strâng și mai tare. Dai drumul la boxele alea de doi metri (să moară dujmanii mei) că deh, ai cu ce, și faci ce vor mușchii tăi, dar, vai! Tavanul te apasă din ce în ce mai tare! Disperat, bagi urgent un grătar pe balcon (ce dacă afumi rufele vecinei de la 2), și faci un live cu pretenarul tău de la Londra, care n-a mai prins ultimul avion moca spre țară. Îi arăți la cameră cum bei tu bere d-aia de la mexicani, corona, iar ăla salivează în liniștea-i profundă. După ce-ai băgat la ghiozdan ca fraierul tot ce mai aveai prin frigider, te-apucă că…..rea. Bineînțeles că n-ai hârtie igienică, dar nu-i bai, oricum tu te ștergi la dos doar cu hârtii de 500 de euro, pentru că așa fac jmekerii și bombardierii ca tine…După ce-ai meditat o viață (adică vreo 3 minute și 15 secunde), ți-ai adus aminte că ai trei odrasle uitate pe-afară. Măcar să sufere și ei, să învețe cum e, nu să zică dup-aia că nu le-ai spus, și-ți trimiți cea de-a treia nevastă fără acte, să-i bage în casă. Ce dacă te-a oprit vecina de la 1 și ți-a zis că nu-i vacanță și nu e bine să-i lași afară, tu faci ce vor mușchii tăi, ce pana ta! Și tavanul tot coboară…Desigur, continui să bei, să asculți muzikă mișto la maxim, și pentru că te plictisești, le f….o mamă de bătaie tuturor prezenți în casă la tine, de la cel cu barba sură, pân-la cel cu țâta-ngură. Seara pe la 4 dimineața, te-apucă frezoanele…Te gândești c-o fi vrăjeala aia cu virusul (sau o fi de la grătar?) și te sucești de pe o parte pe alta…Degeaba, tusea, nodul în gâtlej și frezoanele nu te lasă. Dimineața pe la 12, suni la 112…Le spui ce ai, ăia vin și te saltă ca pe-un maharajah, adică cu tanti insolenta (a se citi ”izoleta”)…Zaci ca boul 10 zile în spital, cu o armată de medici și asistente roind în jurul tău, punându-și viața în pericol, pentru că nu-i așa, statul ăsta de că….t, nu ți-a oferit nimic, și d-aia ai plecat tu la muncă afară (bine, munceau doar producătoarele, tu doar te forțai să numeri lovelele). Ușurat c-ai scăpat și de boala asta, când ajungi acasă constați că toți ăia foarte bătrâni (adică cei trecuți de 35 de ani), nu mai sunt…Când o întrebi pe nevastă-ta de-a patra (aia de-a treia ai trimis-o la mă-sa înapoi, pentru că n-a venit cu mâncare la spital la tine, ce dacă ți-au zis medicii că spitalul e în carantină, ea trebuia să vină la tine), unde-s toți ăia bătrânii, aia se pune pe bocit. Așa, ai aflat că virusul pe care tu l-ai adus cu tine și l-ai împrăștiat fără număr la toți ai tăi, i-a răpus.

09.04.2020

Aseară, pe un post național de televiziune (bănuiesc că toate posturile tv fac asta) a apărut următorul mesaj de interes: ”Pentru sănătatea emoțională a copilului dumneavoastră, petreceți cât mai mult timp împreună cu el” 😀 Bănuiesc că după ce trece pandemia, va apărea următorul mesaj de interes: ”Pentru sănătatea emoțională a părinților, trimiteți-i de urgență în vacanță” :)) Sau la psiholog, după posibilități. 

06.04.2020

Cea mai mare dovadă de încredere pe care o poți arăta cuiva în zilele astea, este să-ți dai jos masca atunci când vorbești cu el/ea. 

04.04.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre așteptări și cana electrică de fiert apa

De vreo săptămână, cana noastră cea veche s-a stricat. Bine, nu de tot. Cert este că nu își mai făcea treaba, și nu mai reușea să dea în clocot apa. Astăzi după prânz, în timp ce-mi făceam somnul de amiază, Sandi a adus una nouă. Când am intrat în bucătărie, m-am uitat înspre locul unde o țineam pe cea veche și, era tot acolo! Nedumerit, apăs pe butonul de fierbere și, surpriză, apa chiar fierbea! Stai, ceva este în neregulă…Mă rotesc, privesc în jur și, în mica debara zăresc cutia de carton a unei căni electrice de fiert…Aceeași marcă, aceeași culoare ca cea veche, numai că asta era nouă. Nicio bucurie, nicio tresărire. Nu eram deloc încântat. De ce oare, până la urmă, era un aparat nou. Însă AȘTEPTĂRILE mele nu erau nici pe departe satisfăcute de noua achiziție. De ce? Pentru că deja știam că și această cană va funcționa vreo trei ani, după care se va strica. Nicio urmă de suspans! Măcar dacă avea altă culoare! Nici măcar atât…Deja știam cât va ”trăi”, și ce probleme va avea pe final. Nu conta, orice altă marcă era bună! Chiar dacă n-ar fi rezistat mai mult decât cea veche…Of, ce plictiseală. Așadar, niciodată să nu cumpărați exact aceeași cană electrică de fiert apa, pentru că așteptările voastre vor fi distruse iremediabil…

03.04.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre vocație și responsabilitate

Aseară pe la 8, mă sună șeful meu și-mi spune: Adrian, pregătește-te, pleci la Buhuși. Avem un om al străzii care trebuie să ajungă la domiciliul lui. Îl preiei din punctul de frontieră de la Vama Veche, și îl duceți acasă. V-am pregătit ție și șoferului mănuși, măști și combinezoane, de asemenea și persoanei pe care o veți conduce la domiciliul său.” Am răspuns prompt, fără să stau pe gânduri, că sunt gata. Peste 5 minute mă sună Nelu Vlădescu, șoferul: Domnul Adrian, în aproximativ 10 minute sunt la dumneavoastră acasă. Ok, sunt gata, cobor imediat.
De la Vama Veche la Buhuși (oraș în nordul județului Bacău, la granița cu județul Neamț) sunt vreo 475 de kilometri, timp arhisuficient să analizez situația prezentă, mai ales că era noapte, iar străzile aproape goale. Sigur, putem să mă eschivez, să găsesc o sumă de motive (unele dintre ele foarte solide), și să refuz sarcina încredințată. De ce n-am făcut-o? Pentru că, din punctul meu de vedere, profesiile de medic, psiholog, militar, polițist sau pedagog, au o doză foarte mare de responsabilitate socială, pe un fond vocațional extrem de bine consolidat. Mi-am dorit să devin psiholog, tocmai pentru că îmi place să lucrez cu oamenii, și să-i ajut, indiferent de contextele situaționale. De aici și răspunsul prompt, de aici și obișnuința de a ține telefonul deschis inclusiv pe timpul nopții. Apoi, m-am gândit și la colegul meu, conducătorul auto. Și el ar fi putut refuza, s-ar fi putut eschiva. N-a făcut-o. De ce? Cel mai probabil pentru că meseria lui este să șofeze, în orice condiții. Dacă ar fi refuzat, cu siguranță ceva din el nu i-ar fi dat pace. Am traversat aproape jumătate din țară, în aproximativ 12 ore, dus-întors. O țară unde chiar acum, medici, asistente, polițiști, militari, pedagogi, dar și lucrători de la salubritate, sau alte sectoare unde activitatea nu s-a oprit niciodată, își întăresc jurămintele față de profesia lor, față de ei înșiși.

01.04.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre plimbăreți

De când cu evenimentele astea, mi-am pus mai tot timpul întrebarea de ce unii oameni nu reușesc pur și simplu să respecte indicațiile, și să rămână izolați acasă. La început mă enervam, apoi simțeam dezamăgire, pentru ca acum să încerc să găsesc explicații rezonabile ale unui asemenea comportament. Pentru că da, în condițiile de față, a te plimba pe-afară, este ca și cum ai avea o bombă cu tine, care poate să explodeze în orice moment. Bombă care te poate ucide chiar pe tine, sau pe cei din jurul tău. N-am avut prea mult de făcut, decât să observ, pentru ca mai apoi să înțeleg. Bine, aici vorbim despre o observația care presupune și o investigație, pentru că, nu-i așa, mulți privesc, puțini văd cu adevărat. Astfel, am fost atent la ce fel de oameni sunt pe-afară. Copiii ai căror părinți nu înțeleg exact ce se petrece în jurul lor, adulți care, pe lângă faptul că nu înțeleg, își imaginează că sunt singuri pe lume, și n-au de ce să aibă grijă și de alții. De ce? Pentru că realmente nu pot avea grijă de ei înșiși, d-apoi de alții. O altă categorie sunt persoanele de vârsta a treia. Organic, aceștia au nevoie de resursele celorlalți, altfel nu mai pot continua. Și-atunci, pe lângă cele două pâini, o sticlă cu apă plată și cele două iaurțele, își iau și porția de resurse de la cei cu care se întâlnesc în cale. Dar mai avem și o altă categorie, a oamenilor care realmente au experimentat izolarea. Aia adevărată, din închisoare. Unei astfel de persoane, doar dacă-i rostești cuvântul i-zo-la-re, i se zburlește părul pe spinare. Ca să înțelegeți, izolarea este o cameră de arest unde nu ai contact cu nimeni. Într-o formă mai ”umanizată”, izolarea este prezentă și prin spitalele de psihiatrie, dar aici este vorba de cu totul altceva. În fine, am observat și oameni tineri cu copii pe-afară, sau fără copii. Bănuiala mea sinceră este că astfel de oameni chiar nu au ce să facă în casă. Nu au planuri, nu au resurse, nu se întorc către ei înșiși, și funcționează precum automatele de cafea. Sunt terni, șterși, și constituie acea masă neglijabilă care, Doamne ferește, în cazul dispariției lor, nu ar alerta pe nimeni cu absența lor. Așa cum spuneam mai înainte, universul nu ne trimite întâmplător astfel de evenimente. Cu siguranță este momentul să vă îndreptați către voi cu putere, să observați, să analizați și să începeți să introduceți schimbările dorite. De fapt, aveați nevoie de o pauză ca să vă clarificați. Asta se întâmplă.

28.03.2020

La Nord, prin noi înșine – Ocupă-te de lucrurile realmente importante

În cadrul demersului mai larg de dezvoltare personală, oricare dintre noi are nevoie de un sens. Sensul nu poate fi accesat printr-o decizie proprie, el pur și simplu apare pe fondul preocupărilor noastre concentrate către acest obiectiv. Știi că ai un sens în viață, atunci când lucrurile pe care le faci, atunci când relația ta cu tine și cu cei din jurul tău este una echilibrată. Știi că ai un sens și atunci când nu cauți să te răzbuni (pe tine, dar mai ales pe alții), și când renunți definitiv la plăcerile imediate. Sensul apare atunci când trecutul, prezentul și viitorul își găsesc izbăvirea și împăcarea. Aici, am să citez un pasaj din lucrarea psihologului și profesorului canadian Jordan B. Peterson, pasaj care face referire la răzbunare, în contextul preocupărilor cu privire la lucrurile care contează cu adevărat:
”Dacă decizi că nu este cazul să te răzbuni pe Ființă, în ciuda nedreptăților și suferințelor de pe acest pământ, atunci vei observa probabil că ai posibilitatea să reduci, chiar și cu puțin, din durerile și suferințele gratuite. Și astfel vei ajunge ca, atunci când te întrebi ”Ce trebuie să fac eu azi?”, tu de fapt să ai în minte întrebarea : ”Cum pot să-mi folosesc timpul pentru a îmbunătăți starea de lucruri, în loc să o înrăutățesc?”. Asemenea intenții își pot găsi o concretizare în articolele sau proiectele care așteaptă să fie scrise, în felul în care poți să-ți amenajezi camera pentru a o face un pic mai primitoare, în mâncarea pe care ai putea s-o faci un pic mai gustoasă, și pe care ai putea s-o servești cu un pic mai multă afecțiune familiei tale” (Peterson, J.-B., 2018, p.238).

26.03.2020

Un domn și o doamnă se plimbau pe stradă ținându-se de mână. O patrulă de poliție îi oprește și îi întreabă:
– De ce sunteți afară? Nu știți că nu aveți voie?
Doamna:
– Știu, doar că eu am ieșit să-mi plimb animalul de companie.

21.03.2020

La Nord, prin noi înșine – Cealaltă față a monedei

În ultima perioadă cu toții asistăm la evenimente extraordinare. Suntem nevoiți să stăm în casă, să ne protejăm sănătatea cât mai bine, adoptând comportamente protective cu care nu am fost niciodată obișnuiți. Într-un cuvânt, viața noastră de zi cu zi s-a dat peste cap. Neliniștea vine și din faptul că inamicul cu care luptăm este perfect invizibil. Dacă, o parte dintre noi au experimentat cutremure devastatoare, evenimentele din decembrie 1989, dar și cei 30 de ani scurși de la acele evenimente, unde putem identifica cu maximă claritate dușmanul, acum inamicul este invizibil. Acest lucru ne bulversează. În zilele când efectiv am stat în casă, uitându-mă pe fereastră, am zărit tineri care-și dădeau întâlnire la o țigară, vecini care făceau un grătar mic la un metru de blocul unde locuiau, copii care se jucau împreună. Tuturor le spun că greșesc mortal. Copiii, tinerii, poate nu se vor îmbolnăvi, dar cu siguranță vor căra cu ei în sânul familiei virusul. Virus care, ca orice virus, doboară oamenii cu un sistem imunitar slăbit, pe fondul altor comorbidități. Poate ei nu-și dau seama, dar, adulții ar trebui să intervină și să limiteze mișcarea acestora.
Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, va urma o perioadă dificilă pentru noi toți. Dificultatea nu rezidă neapărat din statul pe canapea și ronțăitul cipsurilor, cât din lupta noastră interioară, cu noi înșine. Poate acum este momentul să schimbați obiceiuri profund nocive, poate vă veți uita în oglindă și veți decide că aveți nevoie să vă apucați de toate acele schimbări pe care le-ați tot amânat. Poate chiar acum aveți nevoie să fiți foarte sinceri cu voi și cu cei dragi vouă, și să vă reînoiți și consolidați jurămintele de iubire și afecțiune. Cu siguranță o astfel de perioadă are doar 50% părți rele. Asta înseamnă că, dacă întoarceți moneda, veți descoperi oportunitățile de dezvoltare personală cu care s-ar putea să nu vă mai întâlniți niciodată de-a lungul vieții voastre. Treceți la treabă, cu curaj! De unde curaj? Ei bine, curajul se naște din întrepătrunderea, simbioza dintre iubire și putere. Dacă iubiți ceva cu putere, atunci se va naște curajul de a pune în practică acel lucru. Iubirea reprezintă forța motivațională din spatele curajului! Curajul presupune inimă, inițiativă, sinceritate, onoare. Schimbați ce doriți. Lăsați-i pe ceilalți, nu veți putea să-i schimbați niciodată! Așa cum spuneam mai sus, faceți asta acum, altădată s-ar putea să nu mai aveți ocazia. Și nu uitați, orice eveniment, orice situație, orice întâmplare, are întotdeauna două fețe, una frumoasă, alta urâtă, una albă, alta neagră. Vă doresc multă sănătate, și să descoperiți în voi curajul de a întoarce moneda!

18.03.2020

La Nord, prin noi înșine – Stați acasă!

Dragii mei, de fiecare dintre voi depinde eradicarea epidemiei! Cea mai bună măsură, este să stați acasă, pentru a nu vă pune sănătatea voastră în pericol, și nici pe a altora! Dacă nu aveți simptome (asimptomatici) asta nu înseamnă că nu sunteți un potențial purtător de virus. Plimbându-vă, mergând să jucați o tablă cu vecinul, să vedeți ce mai face mătușa Tamara, nu veți face altceva decât să răspândiți virusul. Nu cred că sunteți pregătiți să purtați povara oamenilor care vor muri din cauza voastră (aici primii sunt contacții voștri direct, adică rudele voastre, cei dragi vouă), așa că să nu vă văd pe stradă, pentru că așa vor mușchii voștri, și voi nu credeți în prostiile astea cu virusul!
Dragii mei, astăzi, în Italia, au murit peste 400 de oameni, și, la fel ca o parte dintre noi, și italienii bagatelizau epidemia, iar acum plâng după cei dragi. Așadar, dacă bunicii noștri au trecut prin conflagrații mondiale, foamente, cutremure devastatoare, comunism, cu siguranță voi veți putea să stați confortabil în canapeaua voastră de acasă, cu o pungă cu floricele, urmărind filmul preferat!

15.03.2020

La Nord, prin noi înșine – Despre solidaritate în vremuri de restriște

Ieri, împreună cu colegii mei din comitetul Filialei Constanța a CPR, am demarat o acțiune de voluntariat în colaborare cu DSP Constanța și ISU COnstanța. Deloc surprinzător, au răspuns apelului nostru foarte mulți colegi, care au înțeles că este momentul să lase deoparte propriile interese și angoase, și să ofere din timpul și sănătatea lor, celor realmente aflați în mare nevoie. Desigur, au fost și colegi care nu au putut să renunțe o perioadă la interesele lor. Și pe aceștia îi așteptăm în echipa noastră, pentru că este nevoie și de ei! Ce doream să spun, este că am rămas realmente impresionat de spiritul de angajament al colegilor mei, psihologi constănțeni. În numele colegilor mei, vă mulțumesc, și sunt foarte mândru de voi! Împreună, vom reuși!

13.03.2020

La Nord, prin noi înșine – ”Uimire”

Surprinzător pentru unii, primăvara a venit, copacii au înflorit, iar păsărelele cântă din nou.

08.03.2020

La Nord, prin noi înșine – Manuela

– Da, vă aștept la ora 14. Sigur, nu este nicio problemă.
Vocea femeii de la capătul firului mi s-a părut una cel puțin ciudată. Avea așa, un aer de nesiguranță, amestecată cu speranță dar și o doză de imperativitate. Nu m-a întrebat dacă sunt liber la ora 14, nu m-a întrebat de competențe, nici de preț. Sigur, majoritatea persoanelor care îmi solicită sprijinul, sunt nesigure, dar femeia asta avea ceva în plus.

***
Sună interfonul și răspund. Merg în cabinet, și-mi pregătesc foile, pixul, ochelarii. Soneria de la intrare sună. Deschid. În fața ochilor descopăr un piept de femeie lat. Foarte lat, imens. Și privirea începe să urce. Și tot urcă. În fața ochilor mei aveam o femeie de aproximativ 185 de centimetri în înălțime, iar atunci când am poftit-o să intre, a acoperit ușa cu corpul ei. Gâfâie. De la intrare până în cabinet, sunt vreo 5 metri. Când se așează pe unul dintre cele două fotolii generoase și solide (ce inspirat am fost când le-am cumpărat…) gâfâie din nou. De fapt, gâfâitul este continuu, iar cuvintele se pierd printre gâfâituri. De-abia după vreo cinci minute îi descopăr fața. Doamne! Ce ochi frumoși! Și ce buze senzuale…Părul negru îi strălucește. Un nas proporționat. Urmăresc atent dacă se vopsește. Nu, sigur nu se vopsește.

***
La prima ședință nu știu dacă a scos vreo 10 cuvinte, în total. Clienta mea dorea să slăbească. Solicitarea ei era una imperativă. (aha, de aici imperativitatea de la telefon).
– Domnule Trică, mi-e frică. (ops, ce rimează asta)
– Stimată doamnă, din punctul meu de vedere, sunt convins că veți reuși. Și când spun asta, vă asigur că așa va fi.
– Credeți?
– Sunt absolut convins. Spuneți-mi data nașterii vă rog.
– 30.02.1987.
– Căsătorită?
– Nu.
– Aveți copii?
– Nu.
– Ce studii aveți?
– Am absolvit finanțe-bănci.
– Spuneați că vă este frică. Ce vă sperie?
– Mi-e frică să nu mor. Ultima dată când m-am cântărit, aveam 145 de kilograme…
– Când v-ați cântărit ultima dată?
– Nu mai știu, acum vreo jumătate de an…
– Bun. Vom avea nevoie de cel puțin un an. După un an, vă garantez eu că veți deveni foarte interesantă pentru bărbați. Până atunci, să-i dăm drumul la treabă…

***
De vreo câțiva ani, merg destul de rar pe jos. Însă, în după-amiaza acea am simțit că am nevoie să fac mișcare. MIjlocul verii este unul dificil de suportat pentru cei care locuiesc într-o stațiune turistică de la malul mării. Trotuarul este plin, iar eu mă strecor cu greutate printre turiști, copii cu colace gonflabile, tineri exuberanți și cam amețiți…Spre mine se îndreaptă o femeie și, din instinct dau să mă feresc, ca să-i eliberez calea. Dar și ea face același pas ca și mine, blocându-mi drumul. Ridic privirea nedumerit, dar nu sesisez nimic după ochelarii negrii de soare. În fața mea este o femeie înaltă, suplă, cu o pălărie din paie cu bentiță roșie. Ce p…mă-si se-ntâmplă, ce-i cu asta? Deslușesc un zâmbet larg, imediat sub ochelarii de soare…NIște buze senzuale rujate (evident, în nuanță de roșu) încep să se miște.
– Bună ziua domnule Trică!
Manuela își scoate ochelarii de soare, pentru că a realizat nedumerirea mea…În fața mea aveam o femeie superbă, cu niște forme și contururi absolut năucitoare…
– Manuela…Dar nu te mai recunosc!
– Mulțumesc din suflet, ați avut dreptate. Așa cum mi-ați recomandat, voi face și acea listă cu bărbații! Râde din toată ființa ei. Am mai schimbat câteva politețuri, apoi a plecat. Am făcut câțiva pași, apoi m-am oprit. Am urmărit-o cu privirea până când, de la înălțimea celor 185 de centimetri, s-a pierdut printre oameni.

28 feb. 2020, 00:23

La Nord, prin noi înșine – Învingători, învinși și campioni Învingătorii sunt cei care culeg laurii, învinșii laudele, iar campionii inimile. Poți să fii învingător sau învins, însă doar un campion apreciază înfrângerea. Doar el știe că succesul lui a fost construit pe o sumă de înfrângeri.

24 feb. 2020, 21:16

La Nord, prin noi înșine – Despre curaj Nu ești un tip curajos dacă nu iubești, și dacă nu faci asta cu putere.

14 feb. 2020, 21:55

La Nord, prin noi înșine – Despre valori și constanță Nu poți solicita celor din jur respect, doar pe baza unor dovezi sporadice ale virtuților tale. Cinstea, corectitudinea sau omenia, au nevoie să fie dovedite constant, de-a lungul timpului. Uneori, avem nevoie de zeci de ani pentru a ne asigura că vom obține respectul celorlalți. De ce? Pentru că percepția celorlalți despre noi, odată formată, va fi foarte greu de schimbat, de multe ori niciodată. Așadar, cu cât decizi, mai devreme în viață, să adopți o anumită conduită ghidată de aceste valori unanim acceptate, cu atât îți va fi mai bine. Mă iau exemplu pe mine. Pentru că în adolescență și tinerețe eram ”filosof” sau ”nebun”, cei care m-au cunoscut în acea perioadă nu și-au schimbat foarte mult părerea despre mine. În continuare, acele persoane mă percep așa cum m-au cunoscut.

12 feb. 2020, 20:46

La Nord, prin noi înșine – Despre psihoterapie Psihoterapia este un demers la limita dintre știință și artă, dedicată celor aflați în dificultate. Nu intru în amănunte dacă intervenția va fi una clinică sau subclinică dar, atenție mare dragi colegi, vorbim despre puterea pe care instrumentul schimbării (adică persoana psihoterapeutului) poate induce schimbările solicitate…În rest, toate cele bune! Pentru neprofesioniști, psihoterapia este una dintre metodele de vindecare, pe picior de egalitate cu tot ce propune medicina clasică. Este o știință de sine stătătoare, acceptată ca atare de spectrul general al științelor (adică este matematică, sau fizică cuantică, sau altceva).

7 feb. 2020, 22:56

La Nord, prin noi înșine – Despre sens, (unul foarte mangaliot) Sens giratoriu. La sens ne tundem, ne epilăm, ne machiem, ne facem părul și ne rezolvăm problemele cu unghiile de la picioare…Și tot acolo ne vopsim părul. Sperăm să mai fentăm timpul. Nimic despre sensul vieții. Mai are sens să vă povestesc? Sincer, spuneți voi, ce sens are? Bine, eu sunt așa, mai blond, n-am de ce să mă vopsesc la sens. Sunt grizonat, doar pentru că eu știu că sensul vieții mele a fost cel corect. Pentru mine. 🙂 Pentru alții a fost prilej de suspine sau tahicardie, invidie sau zeflemea. Ce sens are să vă povestesc toate acestea? În fine, n-are sens să vă plictisesc cu angoasele mele.

La Nord, prin noi înșine – Primul pas  18.01.2020

Dragi părinți, dragi mame și tați, atunci când copilul vostru, fiica sau fiul vostru greșește, nu așteptați să facă el primul pas pentru împăcare, faceți-o voi. De ce? Pentru că voi, părinții, ați fost primii. Apoi au ajuns și copiii voștri. Această ordine aveți nevoie s-o respectați întotdeauna…

La Nord, prin noi înșine – Despre singurătate  12.01.2020

Știrea morții Cristinei Țopescu m-a bulversat. Nu neapărat faptul în sine, până la urmă, suntem siguri doar de două evenimente din viața noastră, că ne naștem, și apoi murim. Ce m-a bulversat, a fost felul în care a murit: singură. După trei săptămâni, vecina a decis să sune la 112 și să reclame acest lucru. Vecina, înțelegeți? Toți ”prietenii” ei, poate rudele, NIMENI, nu a găsit de cuviință să verifice dacă Cristina mai trăiește. Acest lucru spune foarte multe despre costurile unei vieți trăite în lumina reflectoarelor, uneori insurmontabile. Doamne, nimeni nu a căutat-o! Din punctul meu de vedere, cel mai cumplit lucru care ți se poate întâmpla, este să nu ai pe nimeni cu adevărat aproape de tine…Este o temă de reflecție pentru noi toți. Avem nevoie să menținem, să construim și să dezvoltăm relații interumane suficient de puternice și stabile, în așa fel încât să nu murim atât de singuri…Poate să fim mai atenți la relațiile cu cei din jurul nostru, poate să lăsăm orgoliile la o parte, poate să dăruim mai mult, poate să fim mai solidari unul cu celălalt. Lecția pe care ne-a dat-o în această seară Cristina, este una dintre cele mai cumplite, dacă nu cea mai aspră! Din punctul meu de vedere, să mori singur și neștiut de nimeni, este cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla cuiva. Dumnezeu s-o ierte!

La Nord, prin noi înșine – Balcic-ul românesc 02.01.2020

Nu știu dacă întâmplarea a făcut să ajung la Balcic la cumpăna dintre ani, cu siguranță nu poate fi vorba despre acest lucru. Foarte interesant mi s-a părut să descopăr, pe o placă memorială din marmură, scrisă în bulgară, și montată deloc politicos în lateralul hotelului în care ne-am cazat, departe de privirile trecătorilor, faptul că acolo a fost găzduit, acum aproximativ 160 de ani, Vasil Levski, celebrul patriot al vecinilor de la sud. Îmi era dor de liniștea locului, și de urmele pașilor artiștilor români interbelici. Ciudat, atunci când treceam prin dreptul vilei familiei Storck, aveam senzația că acea clădire strigă după ajutor. Un strigăt demn, precum al unui om care are nevoie de mare ajutor, dar se încăpățânează să rămână în picioare. O loggie mai mult decât generoasă, cu coloane și arcade care se încăpățânează să reziste vremurilor și nepăsării tradiționale de tip balcanic, din care au scrutat orizonturile și nemărginirea mării, suflete complexe precum cele ale soților Storck, și al însăși majestății sale, regina Maria, îndeamnă în continuare la contemplare. Acum, Balcicul reflectă vremurile pe care le trăim: vile noi de o arhitectură îndoielnică și obscură, comasate de investitorii imobiliari în cartiere noi, dar pustii, complexe hoteliere noi (de vânzare) situate în apropierea unor clădiri de o inestimabilă valoare arhitecturală, o promenadă splendidă unde edilii se străduiesc să termine o lucrare începută la sfârșitul sezonului estival, și pe unde circulă mașini alături de trecători (ziceați ceva de faptul că românii au aceleași obiceiuri?), și de unde se ridică acum praful (și pulberea?) de fiecare dată când un automobil trece pe-acolo. Ospitalitatea bulgărească este prezentă peste tot, dar cu prețuri mai mult decât românești. Bineînțeles, de-abia în a treia zi ne-am trezit și noi să întrebăm direct ospătarul, care pește este realmente proaspăt, și care costițe de porc nu sunt rămase de la crăciunul trecut. Toate aceste lucruri nu au reușit să estompeze sentimentul că totuși, frecventam aceleași locuri precum protipendada anilor interbelici. Un plus l-au adus vinurile locale, chiar din acea zonă. Mult buchet de trandafir, și neapărat seci. Și da, se fumează în toate localurile. Inclusiv polițiștii fac asta. Mi-am călcat pe inimă, și da, am făcut și eu asta. Vă rog să mă iertați, dar m-a luat valul, și cele minus cinci grade din termometru. Una peste alta, Balcicul merită vizitat, este la 40 de minute de mers cu mașina, de la Mangalia. Do vijanie!

La Nord, prin noi înșine – Despre prietenie 24.07.2020

După o experiență de o viață, consider că următoarele sunt condiții obligatorii pentru ca o prietenie să dureze toată viața:1. Niciodată să nu-ți întrebi prietenul/prietena câți bani câștigă;2. Niciodată să nu chestionezi prietenul cu privire la viața lui amoroasă;3.Prietenii se simt, nu se înțeleg;4. Ești prieten cu cineva, doar în momentul în care îți va accepta diferențele;5. Nu vă faceți prieteni mulți. Din experiența mea, doi, maxim trei, sunt de ajuns;6. Nu cere prietenului/prietenei, să facă lucruri în locul tău;7. Dacă prietenul/prietena ți-a spus că nu mai corespunzi, și dorește altceva, dă-i voie să plece. Altcineva mai bun, mai satisfăcător, va avea șansa să intre în viața ta;8. O relație de prietenie se construiește de-a lungul timpului. Așteaptă, nu te grăbi, și evaluează periodic. Dacă dai mai mult și nu primești pe măsură, pleacă din acea relație;9. Fii foarte atent/atentă la semnele, semnalele pe care viața ți le oferă. Fii ferm convins/convinsă că nimic nu este întâmplător pe lumea asta;10. Cel mai bun prieten al tău, ești chiar tu.