Aud adesea în jurul meu expresia ”ce mi-aș dori să mai fiu copil, să nu știu de nicio grijă”, etc. Ok, am să fiu foarte cinstit: copilăria este o perioadă nesigură, cu multe transformări, frustrări, nereușite și multă dependență de resursele părinților sau ale altora. Nu ai independență, ți se spune mereu ce să faci, cum să faci, uneori imperativ. Nu te poți apăra, nu-ți poți susține punctul de vedere, iar uneori ești abuzat și/sau traumatizat, fără să ai nicio vină… De ce aș alege să mă întorc la o astfel de perioadă? Sincer, pentru mine, intervalul 40-50 de ani, mi se pare cel mai apropiat de o stare de bine personală. Și, cum îi spuneam deunăzi cuiva, copilul interior se face bine, dacă adultul este unul echilibrat. Niciodată invers.
|
2 nov. 2016, 21:34 | Să vă explic. Mă străduiam să fac lumea din jurul meu mai bună, mai frumoasă, etc…Vine la mine unul și-mi zice:” Băi, ești tare! Cum faci asta, mă înveți și pe mine?” Am rămas surprins, pentru că nimeni nu mai făcuse asta vreodată. Adică să-mi ceară să-l învăț să facă lumea din jurul lui mai bună, mai frumoasă, bla, bla…Prudent, m-am uitat în jurul meu după camere de filmat ascunse, după vreo salvare de la Palazu, nimic…”Băăi, nici nu știi ce tare ești! Știu toate postările tale de pe saitul ăla, psihoterapie.net, le știu pe de rost!” Tânărul din fața mea, chiar era entuziasmat, era sincer sau, se prefăcea foarte bine. ”Nu te supăra, te cunosc de undeva?” Am încercat eu timid. ”Da, am fost și la manifestarea aia de la Muzeul de Artă din Constanța! Am făcut și poze cu tine!” Pur și simplu, nu știam ce să zic. ”Ok, mă bucur că mi-ai urmărit cu atenție activitatea dar, nu doresc să te dezamagesc. Pentru a ajunge psihoterapeut și psiholog clinician, ai de învățat cam 9 ani, cel puțin…” Tot acest dialog avea loc la ieșirea dintr-un magazin, de unde îmi procuram plăcinta dobogeană zilnică, motiv de maximă îngrijorare pentru colegul meu, medic de profesie. ”Uite, ia această carte de vizită, și, vorbim după ora 20. Acum sunt la muncă. Bine?” S-a uitat la bucățica de carton cu ochii mirați dar triști, sau dezamăgiți, nu sunt sigur, apoi mi-a spus: ”Vrei să mă ajuți?” Eram aproape cu spatele, lansat în drumul meu înapoi către muncă…M-am întors, m-am uitat bine la el, și i-am zis: ”Nu pot să te ajut, sunt niște pași de parcurs. Totuși, sună-mă.” Acel tânăr nu m-a mai sunat niciodată. Și da, a trecut ceva timp de atunci…Încă îl aștept. |
|
24 oct. 2016, 20:51 | Există un moment potrivit pentru toate. Acela este momentul când ai nevoie să acționezi. Tot ce n-ai făcut la timpul potrivit, nu-l mai poți face ulterior. Cine susține ca da, orice poate fi făcut ulterior, și-a pierdut cartea de identitate. Consumarea funcțională a etapelor de viață pe care le parcurgem, ne ajută să n-avem regrete pe patul de moarte. Copii fiind, avem nevoie să ne jucăm, să experimentăm, să fim curioși. Adolescența aduce cu ea răzvrătirea și curajul. Tinerețea dă mai întâi pe la benzinărie să-și facă plinul, pe cand individul matur se bucură de roadele eforturilor lui. Senectutea merge întotdeauna la un film bun, neapărat (auto)biografic și psihologic. Punct, și de la capăt. |
Când viața te doboară la pământ, continuă să mergi înainte. Chiar dacă târându-te, chiar dacă în coate și genunchi. Și strămoșii noștri au procedat așa. Poziția bipedă este relativ nouă pentru om.
|
27 apr. 2016, 20:59 | Nu sta prea mult pe gânduri, oricum vei greși Acționează. Experimentând, ai șansa să descoperi ce ți se potrivește. |