I. Se spune că este bine să accepți lucrurile pe care nu le poți schimba.
Contradicție în termeni: dacă oricum nu le pot schimba, cum să spun că le accept sau le resping?
Totuși, da, la nivel psihologic, poate fi vorba de acceptare sau respingere/ revoltă. Cred, din această perspectivă, că, tocmai în asemenea cazuri, atitudinea eroică este revolta. Dacă tot nu pot schimba situația, măcar să am conștiința că nu sunt de acord cu ea, că mă simt revoltat împotriva ei, că lupt cu ea (așa, doar de dragul libertății de a mă opune inevitabilului). Nu, nu voi accepta niciodată confortul autoiluzionării. Nu mă voi amăgi niciodată că un anumit set de circumstanțe este dezirabil ori cel puțin acceptabil, doar fiindcă nu depinde de mine să-l schimb.
Iar fiind permanent revoltat împotriva unor lucruri pe care consideri că nu le poți schimba, descoperi până la urmă – în cele mai multe cazuri – că, în realitate, îți stătea în putință să le schimbi. Beethoven nu s-a resemnat atunci când și-a pierdut auzul, nu a acceptat gândul că nu va mai putea cânta și compune niciodată. Nu a „gândit pozitiv”, autosugestionându-se că este mai bine pentru el așa, din cine știe ce motive. Beethoven, dimpotrivă, într-un act de sfântă nebunie, a continuat să compună. Câți nu-l vor fi sfătuit, poate, să nu-și mai piardă vremea cu asemenea activități total incompatibile cu situația sa reală?…
– „Cum să vrei să fii compozitor, fiind surd? Trebuie să accepți că așa ceva este imposibil și că tu nu poți schimba acest lucru.”
Așa îi vor fi spus, probabil, oamenii „cuminți”, „raționali”, „normali”.
Dar Beethoven nu a acceptat.
Nimic nu poate sta în calea libertății unui geniu.
Dar nimic nu poate limita libertatea niciunui spirit liber și puternic, care înțelege să se ia în serios! 🙂
Să fim puternici, liberi, curajoși… NEBUNI DE DRAGUL LIBERTĂȚII NOASTRE, ÎNDRĂZNIND SĂ NE CROIM DRUM PRIN IMPOSIBIL!

II. Oamenii liberi spiritual și psihologic nu au nevoie de compasiune, ci de empatie.
Oamenii liberi au nevoie de îndrumare, dar numai atunci când o solicită ei înșiși.
Oamenii liberi nu au nevoie atât de securitate și îngrijire, cât mai ales de autonomie/ libertate personală. Iar când sunt puși să aleagă între cele două,
totdeauna vor alege independența.
Oamenii liberi nu au nevoie de certitudini, ci de libertatea de a-și asuma riscuri.
Oamenii liberi nu au nevoie de protectori, ci de prieteni.
Oamenii liberi NU pot fi niciodată determinați să fie obedienți, ci pot fi doar convinși să coopereze. Ei acceptă reguli, dar opun rezistență față de constrângeri.
Oamenii liberi spiritual NU acceptă niciodată nici să-i domine pe alții, nici să fie dominați de către alții.
Ei sunt totdeauna surprinzători, mereu imprevizibili, dar, totodată, profund loiali în relații și consecvenți în urmarea idealurilor.