„El este Cel de-a pururi căutat. Nu-L găsim decât căutându-L mereu…” (Sfântul Grigorie de Nyssa)

Notă: reflecțiile formulate în această serie de articole au fost publicate, într-o formă modificată, în ziarul Lumina de Duminică, în data de 27 noiembrie 2016: http://ziarullumina.ro/a-crede-versus-a-intreba-sau-despre-legile-lumii-spirituale-117813.html (accesat la 29 aprilie 2018)

Din perspectiva credinței creștine, Dumnezeu nu dictează, ci povăţuieşte; „nu porunceşte, ci invită” (Evdokimov); nu impune, ci propune. Este Domnul libertăţii, al bucuriei, al adevărului, al vieţii, al autenticităţii. El binecuvântează, totodată, încrederea, dar şi gândirea critică; curajul, însă şi prudenţa; maturitatea gândirii, dar şi nevinovăţia copilaşilor (I Cor14: 20). Hristos risipeşte toate ideologiile noastre şi orice altă formă de subminare a libertăţii de conştiinţă. El ne eliberează de ispita obedienţei, a evitării libertăţii şi responsabilităţii. El ne-a dăruit raţiunea pentru a progresa intelectual, nu pentru a-i lăsa pe alţii să gândească în locul nostru. Lui Îi este străină orice formă de fariseism, formalism şi habotnicie, superficialitate, oportunism sau laşitate. La Hristos se poate ajunge în felurite moduri… şi El găseşte nenumărate „pretexte” să ne mântuiască. Se poate ajunge la Hristos prin credinţă, dar şi prin căutare neîncetată (cum atât de frumos spunea părintele Steinhardt că cei obsedaţi de întrebările despre credinţă sunt, prin însăşi starea lor căutătoare, deja credincioşi); prin smerenie şi discreţie, dar şi prin sacrificarea discreţiei de dragul exemplului pozitiv dat celorlalţi; prin iubirea milostivă practică faţă de semeni, precum şi prin pustnicie; prin tăcere, însă şi prin filosofie; prin contemplare, dar şi prin cercetare… Suntem atât de diferiţi… copii ai Tatălui ceresc, mereu răzvrătiţi şi, totuși, neîncetat iubiţi de către El. Am căzut din Rai şi tânjim după Rai, iar El, Fiul lui Dumnezeu, S-a pogorât să ne aducă înapoi în Paradis. Şi-şi alege oameni atât de feluriţi: intelectuali ca mulţi dintre Sfinţii Părinţi, pescari pe care-i face teologi şi filosofi ai dragostei Sale, legalişti fundamentalişti pe care-i face robi ai libertăţii întru iubirea Duhului (precum Saul din Tars), credincioşi profunzi, înflăcăraţi şi consecvenţi precum Ioan Evanghelistul, dar şi luptători asemenea lui Petru… Nimănui niciodată nu-i putem contesta accesul la comuniunea cu Hristos! Toţi suntem ai Săi – cei care credem, împreună cu cei care au convingeri diferite; cei care-L iubim cunoscându-L, dar şi cei care-L iubesc prin fapte, fără a fi auzit vreodată de existenţa Sa (FA17: 22-23); cei cu „dreaptă socotinţă”,, dar şi cei care exagerează în ataşamentul faţă de forme; cei activi, dar şi cei contemplativi; copiii Martei, dar şi cei ai Mariei! Toţi Lui Îi aparţinem şi nici măcar unul dintre noi nu este întru totul vrednic de iubirea Sa. Toţi tindem către El (pe căi atât de diferite) şi El pe toţi ne aşteaptă acasă!