„Propovăduiește cuvântul, stăruind în împrejurările prielnice și în cele neprielnice” (II Tim 4: 1)
Notă: aceste gânduri au fost publicate și în ziarul Lumina, în data de 4 iulie 2015 (în anul în care am finalizat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București): http://ziarullumina.ro/reflectii-si-perspective-la-incheierea-studiilor-teologice-103356.html (accesat la 30 aprilie 2018)
Hristos e Dumnezeul iubirii şi al libertăţii, credinţa noastră este lumină, bucurie, dor de cunoaştere şi creştere în libertatea Duhului Sfânt. Creştinul şi teologul autentic nu este cel ce recită definiţii, formule şi idei anacronice, ci căutătorul smerit al Adevărului; teologia este viaţă, este mărturisirea Cuvântului viu şi adevărat al lui Dumnezeu – Cuvânt divin Care rămâne Dăruitorul oricărui progres în cunoaştere, realizat de omenire în drumul ei prin istorie. Acestea sunt, în doar câteva cuvinte, valorile asumate în anii studenţiei la Teologie, acestea sunt convingerile pentru care mi doresc să dau mărturie întreaga mea viaţă. Am înţeles, în anii studenţiei la Teologie, faptul că mesajul credinţei noastre este atât de profund, încât pericolul de a l perverti e cutremurător: religia creştină poate fi trăită în mod autentic, aşa cum ne a fost ea revelată de către Fiul lui Dumnezeu (drept comuniune liberă cu Tatăl nostru Cel viu şi personal), sau poate fi pervertită (transformată în ideologie, în formalism lipsit de dreaptă socotinţă… în orice altceva decât esenţa ei). Am înţeles astfel că, raportându mă la tipologiile dostoievskiene ale lui Zosima şi Ferapont din „Fraţii Karamazov”, este corect (din perspectiva spiritului iubirii evanghelice) să ţi asumi atitudinea lui Zosima.
Şi nu în ultimul rând, am învăţat şi am înţeles, cu ajutorul Domnului şi datorită multora dintre profesorii noștri teologi, faptul că agnosticii, ateii şi toţi cei care nu mi împărtăşesc convingerile îmi sunt parteneri pe drumul căutărilor existenţiale, colegi de călătorie pe cât de diferiţi, pe atât de vrednici de iubire şi încredere. De la ei am de învăţat inclusiv în modul de a mi trăi şi mărturisi credinţa, ei sunt cei care, prin reacţiile lor critice (uneori dure, ca orice acţiune de trezire la realitate), mă ajută să mi testez propria stare duhovnicească şi să evit abdicarea de la spiritul autentic al iubirii şi toleranţei creştine. Dialogul cu semenii mei de alte credinţe nu are drept scop convertirea lor (în caz contrar, i aş instrumentaliza în scopul unui interes propriu – acela de a „bifa” că mi am îndeplinit îndatoririle de teolog –, iar Dumnezeu nu vrea asta), ci creşterea în comuniune şi edificarea reciprocă. Pe Hristos Îl voi mărturisi întreaga viaţă, aşadar, în mod necondiţionat, nu pentru a convinge şi nici cu scopul de a mi amăgi conştiinţa că aş avea meritul de a mi fi îndeplinit corect datoriile.
Aceşti ani minunaţi de studii universitare au reprezentat doar primul pas: am început să întrezăresc sensul atât de profund şi de complex al noţiunii de „teolog” şi de „teologie”; am început, aşadar, să înţeleg ceea ce caut. Mi am însuşit alfabetul teologiei… însă abia de acum mi se va cere să formez, cu ajutorul literelor, silabe, cuvinte şi… poate chiar mesaje întregi cu sens. N am învăţat să deţin adevărul, ci să conştientizez faptul că niciodată nu l voi putea deţine. Nu în cele din urmă, studiile teologice mi au deschis dragostea pentru celelalte domenii ale cunoaşterii (filosofie, ştiinţe…) pe care le consider drept căi felurite şi complementare de a L căuta pe Dumnezeu. A fost o etapă frumoasă, în care mi s a oferit mult, însă „cui i s a dat mult, mai mult i se va cere”. De acum a venit vremea să dăruiesc eu însămi, să i asist eu pe alţii în drumul spiritual. Şi cum îi voi asista, de vreme ce abia am învăţat eu însămi să fac primii paşi într un astfel de alpinism duhovnicesc? Cum le voi oferi răspunsuri, ca „teolog”, eu, care abia m am dumirit cum se formulează întrebările? Simplu: nu le voi oferi răspunsuri, ci mă voi întreba împreună cu ei şi, mai bine spus, Îl voi întreba, împreună cu ei, pe Dumnezeu! Cum îi voi ajuta pe alţii să L găsească pe Dumnezeu? Căutându L împreună cu ei! Cum îi voi elibera pe alţii de îndoieli? Mărturisindu le, sincer şi deschis, care sunt îndoielile mele şi invitându i să ne „împreună dumirim pe cale”. Cum voi risipi multele prejudecăţi legate de credinţă şi de teologie? Trăind eu însămi credinţa, firesc şi neostentativ, nu ca pe o ideologie, ci asumând o drept ceea ce este ea în adevăr: angajament ontologic într o relaţie de comuniune cu Treimea divină a Persoanelor supreme.